DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

AUR: Alexandru Muraru denunţă fapte care nu există/ Îi cerem public să-şi retragă cu celeritate afirmaţiile mincinoase pe care le colportează în spaţiul public

Alianța pentru Unirea Românilor
AUR Alianta pentru Unirea Romanilor

Reprezentanţii AUR susţin că deputatul PNL Alexandru Muraru "denunţă fapte care nu există" şi îl acuză că lansează "atacuri furibunde asupra singurului partid ce reprezintă în mod autentic vocea şi aspiraţiile naţiunii române". Aceştia îi cer lui Muraru "să-şi retragă cu celeritate afirmaţiile mincinoase pe care le colportează în spaţiul public în mod programatic, potrivit agendei grupurilor de interese din care face parte".

"Domnul Alexandru Muraru denunţă fapte care nu există. Este de domeniul evidenţei că şi-a făcut o obişnuinţă din a profera, în mod programatic, atacuri furibunde asupra singurului partid ce reprezintă în mod autentic vocea şi aspiraţiile naţiunii române. O conduită incalificabilă şi dezonorantă pentru un reprezentant al guvernului României şi care nu îşi poate avea obârşia decât într-un context nefavorabil interesului românesc", afirmă reprezentanţii AUR, într-un comunicat de presă transmis vineri.

Aceştia îi solicită lui Muraru "să-şi retragă cu celeritate afirmaţiile mincinoase pe care le colportează în spaţiul public în mod programatic, potrivit agendei grupurilor de interese din care face parte", susţinând că acţiunile sale "reprezintă o jignire la inteligenţa românilor şi un pericol real pentru democraţia din România".

"Îi cerem public domnului Alexandru Muraru să-şi dezvăluie sursele care-i servesc punctajul pentru acţiunea de kompromat la adresa Alianţei pentru Unirea Românilor, o practică de extracţie bolşevică continuată de KGB şi, iată, aplicată de un demnitar al statului de drept din ţara noastră. Acelaşi demnitar care face apologia Armatei Roşii de Ziua Veteranilor Români morţi pe câmpul de luptă în Crimeea, la Stalingrad, la Cotul Donului", adaugă reprezentanţii AUR.

Potrivit acestora, România "deţine un rol major în aşezarea geopolitică a structurilor euro-atlantice; practicile şi simpatiile sovietico-rusofile nu-şi mai pot găsi locul în spaţiul românesc".

"Acţiunile înfăptuite ani de-a rândul în folosul unirii tuturor românilor au fost fundaţia care a dat naştere forţei noastre politice pe care electoratul a consacrat-o prin vot democratic şi pe care o susţin din ce în ce mai mulţi români care aspiră la o Românie suverană şi demnă. În singurul discurs al său de la tribuna Parlamentului, adevărat testament pentru România, Regele Mihai ne-a transmis un îndemn sacrosanct: Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Seniorul Corneliu Coposu, un simbol al verticalităţii şi onoarei, ne-a lăsat un alt testament: Integritatea noastră naţională până la frontierele etnice ale neamului

românesc este o obligaţie sfântă pentru toţi, este a 11-a poruncă a Decalogului Românesc. Cu aceste gânduri îi asigurăm pe românii de pretutindeni că vom continua neclintiţi misiunea cu care ne-au trimis, prin vot legitim, în Parlamentul României şi celor care ne vor fi alături

pentru a deveni o voce la fel de legitimă în Parlamentul Basarabiei de peste Prut", conchide AUR.

Deputatul PNL Alexandru Muraru susţinea că anunţul participării AUR la alegerile anticipate din Republica Moldova şi eventuala intrare a partidului în Parlament reprezintă o tentativă de a denatura drumul europenizării statului de peste Prut. ”În România, AUR a adunat un cumul de factori care să-l scoată în afara legii. Este de aşteptat că acelaşi comportament îl va avea şi peste Prut”, argumenta Muraru.

Deputatul liberal consideră că izolarea AUR peste Prut şi refuzul asocierii cu această formaţiune extremistă reprezintă cele mai bune soluţii în actualul context din Republica Moldova.

"Anunţul privind participarea AUR la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova este de fapt încercarea de a crea un nou capitol de destabilizare şi violenţă politică şi simbolică în fragila democraţie de peste Prut. Adevăratul proiect al AUR peste Prut este de fapt acela de a denatura drumul europenizării Republicii Moldova”, afirma deputatul PNL Alexandru Muraru.

El susţinea că în România, AUR a alterat democraţia, a instigat permanent la ură şi la violenţă, iar de la tribuna Parlamentului s-au făcut declaraţii antisemite, xenofobe, de elogiere a criminalilor de război.

”În România, AUR a adunat un cumul de factori care să-l scoată în afara legii. Este de aşteptat că acelaşi comportament îl va avea şi peste Prut. Cetăţenii Republicii Moldova si autorităţile trebuie să ştie că, în România, AUR nu a avut absolut nicio contribuţie în Parlament, este un partid care se hrăneşte din ură şi care contribuie la destabilizarea societăţii, ceea ce ar servi interesului unor forte din Est. AUR nu reprezintă valorile unionismului, ci valorile autohtonismului naţionalist care ne îndepărtează de Europa Occidentală”, afirma deputatul liberal.

Potrivit lui Muraru, Republica Moldova este cel mai important proiect al României în privinţa politicii externe.

”Republica Moldova trebuie sprijinită să îşi construiască, pas cu pas, traiectoria de stat membru cu drepturi depline în UE. Statul român îşi doreşte ca cetăţenii Republicii Moldova să sprijine forţele democratice, europene care au ca obiectiv şi susţin un viitor european. Republica Moldova are nevoie în acest moment de sprijin real, consistent şi clar în privinţa dezvoltării şi integrării europene, nu de partide care duc de fapt o politică a instigării la ură, a violenţei şi extremismului”, spunea Alexandru Muraru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.