AUR, în apărarea drepturilor românilor din Ucraina

Autor: Corespondent Diaspora

Publicat: 18-12-2020

Actualizat: 18-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Alianța pentru Unirea Românilor

Alianța pentru Unirea Românilor a luat act de noua dispoziție emisă de autoritățile ucrainene privind anularea statutului de limbă regională al limbii române și susține că va apăra drepturile legitime ale românilor din Ucraina.
Potrivit formațiunii politice, măsura anunțată de Administrația Regională de Stat Cernăuți afectează identitatea comunității românești din Ucraina, populație autohtonă care locuiește în mod tradițional în regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa, supusă unui proces agresiv de asimilare, cu scopul de a schimba componența etnică a populației în aceste regiuni.
„Ucraina încalcă sistematic drepturile sutelor de mii de români din interiorul granițelor sale, iar autoritățile de la București dau dovadă de o pasivitate care fie denotă ignoranță, fie existența unor înțelegeri ascunse cu Kievul. Sunt state care au pus piciorul în prag și care și-au apărat etnicii aflați pe teritoriul Ucrainei, condiționând susținerea pentru integrarea europeană de respectarea drepturilor minorităților naționale. Președintele Klaus Iohannis și Ministerul Afacerilor Externe au ales, în schimb, să tacă, sau să se manifeste timid în apărarea comunităților românești din Ucraina”, a declarat George Simion, copreședinte AUR. (sursa: infoprut.ro)

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri