Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă, marţi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG), pe agenda reuniunii fiind situaţia post-Brexit şi Cadrul Financiar Multianual - o informare din partea Preşedinţiei croate a Consiliului UE.
În ceea ce priveşte etapele următoare în relaţiile UE-Regatul Unit, este preconizată adoptarea mandatului de negociere pentru relaţiile cu Regatul Unit post-Brexit, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.
Totodată, conform practicii, miniştrii vor avea un schimb de opinii în ceea ce priveşte programul de lucru al Comisiei Europene pentru 2020, respectiv asupra priorităţilor legislative în procesul de negociere pentru acest an.
Cu prilejul reuniunii, Comisia Europeană va prezenta propunerile sale legate de o nouă metodologie în materie de extindere a Uniunii, iar Preşedinţia croată a Consiliului va informa asupra rezultatelor reuniunii Consiliului European extraordinar din 20-21 februarie 2020 dedicat negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, precizează MAE.
Aurescu - la reuniunea Consiliului Afaceri Generale; Brexit şi Cadrul Financiar Multianual - pe agendă
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

16
Deputatul AUR Andrei Gușă acuză Guvernul Bolojan: „Austeritatea a sărăcit populația”
16

890
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
890

5.740
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
5.740

4.726
Nicușor Dan l-a convocat pe Sorin Grindeanu la Cotroceni: Discuții urgente pe tema crizei din coaliție
4.726

4.860
Crin Antonescu spulberă criza: PSD de ce a acceptat prezența USR? Guvernul nu cade, nu cred în anticipate
4.860

201
Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
201

8.878
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
8.878

951
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
951

1.606
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.606

2.864
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
2.864

1.622
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.622

1.052
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
1.052

886
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
886















Comentează