Australia nimicește companiile rusești: sancționează companiile care producă echipamente de apărare

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 14-04-2022

Actualizat: 14-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Wikipedia

Australia a impus, joi, sancţiuni financiare specifice care vizează 14 întreprinderi de stat ruseşti, inclusiv entităţi din domeniul apărării, precum producătorul de camioane Kamaz, şi companiile de transport maritim SEVMASH şi United Shipbuilding Corp, transmite Reuters. Sancţiunile se vor extinde şi asupra companiei de electronice Ruselectronics, responsabilă pentru producţia a aproximativ 80% din toate componentele electronice ruseşti. De asemenea, Căile Ferate Ruse vor fi vizate din cauza invaziei Ucrainei de către Moscova, a declarat ministrul australian de Externe, Marise Payne, într-un comunicat.

Australia a sancţionat până în prezent aproximativ 600 de persoane şi entităţi, inclusiv cea mai mare parte a sectorului bancar al Rusiei şi toate organizaţiile responsabile pentru datoria suverană a ţării. De asemenea, a furnizat Ucrainei echipamente de apărare şi materiale umanitare şi a interzis exporturile de alumină şi minereuri de aluminiu, inclusiv bauxită, către Rusia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri