Franţa şi Australia au semnat marţi un acord privind un contract cu o valoare estimată de 34 miliarde euro pentru livrarea a 12 submarine de atac marinei australiene, a precizat un fotograf al AFP aflat la faţa locului.
"Acest acord interguvernamental este ultima piatră de temelie care permite Australiei să poată dezvolta o flotă suverană de submarine cu tehnologie de vârf", a declarat jurnaliştilor prim-ministrul australian, Malcolm Turnbull, după semnarea acestui document cu ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, la Adelaide, oraş-port din sudul ţării unde vor fi construite aceste submarine de ultimă generaţie.
"Sunt fericit să semnez acest acord şi mulţumesc Australiei pentru a fi organizat acest eveniment istoric", a declart Le Drian.
Citește și: Cristoiu descifrează ce s-a urmărit prin întâlnirea secretă Iohannis-Tăriceanu
Constructorul naval francez DCNS, deţinut în proporţie de 62% de către statul francez, a fost ales în luna aprilie pentru acest contract, estimat la 34 de miliarde de euro pentru partea de proiectare, fabricaţie, întreţinere şi instruirea personalului.
Cele 12 submarine Shortfin Barracuda comandate vor deriva din noua generaţie de submarine nucleare de atac Barracuda (99 metri lungime, 4.650 tone, la suprafaţă), dintre care primele vor fi livrate în 2019 marinei franceze.
Spre deosebire de "omologul" lor francez, Shortfin Barracuda - primul urmând să fie lansat la apă în 2030 - va avea totuşi un sistem de propulsie convenţional şi echipat cu sisteme de luptă americane, furnizate de Lockheed Martin.
Aceste nave sunt destinate să înlocuiască submarinele australiene convenţionale (cu propulsie diesel sau electrică) din clasa Collins, care datează din anii 1990 şi care este de aşteptat să nu mai fie utilizate din 2026.
DCNS a fost ales în în detrimentul companiei germane ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) şi al unui consorţiu japonez condus de Mitsubishi Heavy Industries şi susţinut de guvernul japonez., anunță Agerpres.
Premierul Turnbull a apreciat în luna aprilie că oferta franceză "a prezentat cele mai bune capacităţi pentru a satisface nevoile unice" ale ţării sale.
Comentează