Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Austria a primit amenințări teroriste: Vizate sunt secții de poliție

atentat munchen

Autorităţile austriece au anunţat întărirea măsurilor de securitate după primirea prin e-mail a unor "ameninţări teroriste" privind posibile atacuri asupra unor secţii de poliţie, dar au precizat că nu există motiv de "panică", transmite joi AFP.

Momentul invocat în mesajul privind atacurile posibile - joi dimineaţa - "este acum depăşit", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului de Interne, Karl-Heinz Grundboeck.

Citește și: OBSEDAT SEXUAL Filmează sub fustele femeilor în supermarket / VIDEO

El a confirmat o informaţie a cotidianului Die Presse, potrivit căruia e-mailul, scris într-o engleză proastă, lăsa clar să se înţeleagă faptul că în spatele acestor ameninţări erau jihadişti.

"În dimineaţa de 4 august 2016, autorităţile austriece au primit prin e-mail ameninţări teroriste contra secţiilor de poliţie din mai multe landuri" din Austria, a declarat Ministerul de Interne, într-un comunicat.

Citește și: A fost publicată constituția apostolică “Vultum Dei Quaerere” a Papei Francisc

"Sunt în desfăşurare anchete. Măsurile de securitate necesare la obiectivele vizate au fost întărite. Autorităţile austriece responsabile de securitate nu văd în prezent motive de panică", continuă textul citat.

E-mailul, trimis mai multor posturi de poliţie, provenea de la o adresă de e-mail criptată care a fost utilizată "de mai multe ori în trecut" la precedente ameninţări, precizează comunicatul, fără a da mai multe detalii.

Citește și: Un nou capitol în istoria umanității se încheie: Ultima fabrică de acest tip se închide

Europa este în stare de alertă după mai multe atacuri în ultimele săptămâni în Franţa şi Germania revendicate de organizaţia jihadistă Stat Islamic.

Potrivit cotidianului Der Standard, 59 de arestări având legătură cu terorismul au avut loc de la începutul lui 2015 în Austria, scrie agerpres.ro.

Citește și: Record mondial: Cel mai mare dans în stil Superman / VIDEO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.