Austria ar putea începe să efectueze controale la graniţa cu Germania în cadrul intensificării acţiunilor de acest fel în a doua jumătate a anului, când Viena va deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a indicat joi ministrul de interne Herbert Kickl, transmite Reuters, scrie agerpres.ro.
Germania a anunţat săptămâna trecută că va prelungi cu încă şase luni controalele la frontiera cu Austria din motive de securitate şi pentru a gestiona fluxurile de migraţie. Aceste controale, introduse în 2015, au provocat uneori cozi lungi de partea austriacă a frontierei, în apropiere de Salzburg, dar Austria a evitat până acum să introducă propriile verificări sistematice.
Într-un interviu apărut joi în cotidianul Salzburger Nachrichten, ministrul de interne a semnalat însă posibilitatea schimbării acestei politici, explicând că securitatea publică este mai importantă decât orice perturbări cauzate afacerilor şi turismului de-a lungul uneia din rutele principale de tranzit nord-sud din Europa.
'În interesul protejării poporului nostru, este logic că vom intensifica verificările', a declarat Kickl, membru al Partidului Libertăţii (FPOe, extremist de dreapta), partenerul la guvernare al Partidului Poporului (OeVP, conservator) al cancelarului Sebastian Kurz.
'De la 1 iulie s-ar putea întâmpla să controlăm (deplasările) în direcţia Germaniei', a afirmat ministrul de interne pentru Salzburger Nachrichten.
Kickl a admis că sectoarele de afaceri şi turism ale Austriei nu vor privi cu ochi buni intensificarea controalelor, dar a insistat că 'securitatea se află în fruntea priorităţilor poporului şi, pentru acestea, unii sunt cu siguranţă dispuşi să facă sacrificii'.
Ar fi, 'desigur', necesar să continue suspendarea prevederilor Schengen în mare parte a Europei, a arătat el.
'Am comunicat clar într-o scrisoare către Comisia Europeană că ne rezervăm dreptul de a controla fiecare frontieră din Austria, chiar şi cele care nu au fost controlate înainte', a mai spus Kickl.
Austria se învecinează cu opt ţări: Cehia, Elveţia, Germania, Italia, Liechstenstein, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.
În prezent, autorităţile austriece menţin controale sistematice doar la principalul punct de intrare din Ungaria, ţară ce are graniţă externă cu spaţiul extra-comunitar.
Austria ar putea începe controale la graniţa cu Germania de la 1 iulie (ministrul de interne)
București
4°C
Articole Similare

646
NASA a trimis 2500 de meduze în spațiu și au revenit 60.000: Marea problemă pe care au observat-o la revenirea pe Pământ
646

334
China rămâne locomotiva economiei globale. Taxele impuse de SUA nu au reușit să destabilizeze creșterea exporturilor
334

2.330
Ungaria joacă militar cu toată forța pe mâna americanilor: maghiarii își fac propriul sistem HIMARS, cu ajutorul SUA / Nou parteneriat militar pe axa Budapesta-Washington
2.330

68
Ucraina protestează oficial: ambasadorul Ungariei, chemat la Ministerul de Externe
68

2.390
Puternicul grup G7 nu reușește să ajungă la o înțelegere: Se complică situația la nivel mondial
2.390

5.987
Încep luptele interne din Iran: Primul lider suprem se opunea categoric alegerilor pe cale ereditară
5.987

48
Economiile asiatice iau măsuri pentru a limita impactul războiului din Orientul Mijlociu pe plan intern
48

5.580
Cutremur foarte puternic în Italia: S-a resimțit până la Roma și Milano
5.580

6.732
VIDEO O descoperire senzațională zguduie lumea filmului și a tehnologiei: ce arată imaginile readuse la viață după 129 de ani
6.732

71
Emmanuel Macron anunță că G7 va discuta o posibilă eliberare a rezervelor strategice de petrol
71

56
Economia Germaniei, afectată de criza energetică din Orientul Mijlociu
56

2.825
Unde se află, de fapt, adevăratul ”El Dorado„: Este vechi de 2,7 miliarde de ani și a produs 40% din aurul extras vreodată de omenire
2.825

132
Ucraina se implică în războiul din Orientul Mijlociu - Mai multe țări au cerut ajutorul
132

















Comentează