Austria a renunţat la planul de a permite oricărei persoane care prezintă un test negativ la coronavirus să iasă din lockdown cu o săptămână mai devreme, ceea ce echivalează cu prelungirea restricţiilor şi menţinerea restaurantelor şi a magazinelor cu produse neesenţiale închise până la 24 ianuarie, transmit luni Reuters şi APA.
Decizia intervine după ce partide din opoziţie au blocat un proiect de lege care ar fi permis ca persoanele ce puteau face dovada unui test negativ să iasă mai devreme din lockdown, a indicat ministrul sănătăţii, Rudolf Anschober.
Nu este clar deocamdată dacă şi şcolile vor rămâne închise până la 24 ianuarie sau se vor putea redeschide la 18 ianuarie, aşa cum era prevăzut.
Proiectul de lege prevedea ca persoanele cu test negativ să poată participa la evenimente culturale sau sportive, frecventa restaurante, frizerii şi magazine cu produse neesenţiale cu o săptămână mai devreme faţă de data de sfârşit a lockdown-ului, 24 ianuarie.
Austria prelungeşte măsurile de izolare până la 24 ianuarie
București
9°C
Articole Similare

341
Paradoxul crizei din Orientul Mijlociu: Zborurile către destinațiile exotice, mai ieftine decât cele către Italia
341

24
VIDEO Atac armat la New York - Poliția l-a ucis pe atacator după ce a rănit trei persoane
24

2.239
Decizie de impact: Iranul a permis primelor 3 petroliere să treacă prin Strâmtoarea Ormuz / FOTO
2.239

1.364
Zi rară în Ucraina - Armele au tăcut
1.364

60
Transporturile europene, date peste cap - Piloții companiei aeriene germane Lufthansa anunță o nouă grevă
60

107
Accident într-unul dintre cele mai cunoscute parcuri de distracții din Europa - Cinci victime după derairea unui vagon al unui rollercoaster
107

148
Premierul libanez își anulează vizita în SUA, în contextul în care susținătorii Hezbollah au protestat la Beirut împotriva discuțiilor cu Israelul
148

6.014
"O nouă Gaza?" - Amenințarea care divide Europa: Spania, primul stat care forțează mâna UE împotriva Israelului
6.014

12.768
Răsturnare de situație la Islamabad: ce au declarat surse iraniene pentru CNN în contextul negocierilor dintre Statele Unite și Iran
12.768

4.859
VIDEO Scene controversate la TV: Gesturi obscene la adresa premierului israelian, Benjamin Netanyahu, într-o emisiune din Spania
4.859

3.150
VIDEO Țara din ”inima” Europei, foarte puțin vizitată de turiști, deși are peisaje care-ți taie răsuflarea și castele desprinse din universul Disney
3.150

67
Macron și Erdogan, discuții despre Iran și Ucraina: apel la armistițiu și soluții diplomatice
67

4.844
Situație ciudată în Orientul Mijlociu! Trump anunță că SUA au început operaţiunile de deminare în Strâmtoarea Ormuz, dar Iranul nu mai găsește toate minele
4.844
















Comentează