Austria a avertizat joi că şi-ar putea reduce sprijinul financiar pentru ţările reticente în a-şi asuma partea lor din povara reprezentată de numeroşii refugiaţi ajunşi în Uniunea Europeană, în contextul în care liderii statelor membre reuniţi joi la Bruxelles, în Consiliul European de iarnă, încearcă să îmbunătăţească răspunsul european la criza migraţiei, relatează DPA.
Cancelarul austriac Werner Faymann nu a exclus consecinţe financiare pentru acele state membre ale UE care nu cooperează în cadrul eforturilor de a redistribui 160.000 de solicitanţi de azil între ţările Uniunii Europene.
'Cei care obţin de la bugetul UE mai mulţi bani decât plătesc ar trebui să nu se mai ascundă atunci când este vorba de distribuirea refugiaţilor. Cei ce refuză să preia refugiaţi fac dificil pentru plătitori neţi ca Austria să continue să contribuie la bugetul UE la nivelurile actuale', a spus Faymann, într-un interviu pentru cotidianul german Die Welt.
Declaraţiile cancelarului austriac au fost criticate de liderul grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), germanul Manfred Weber, care a declarat pentru grupul media Funke că 'ameninţările nu rezolvă nicio problemă, ci ele creează unele noi'. AGERPRES
Austria recidivează. Statele care se opun cotelor de refugiați amenințate cu tăieri de fonduri
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

3
Siria anunţă un "amplu atac" cu drone împotriva bazelor sale din apropierea frontierei cu Irakul
3

12
Un seism cu magnitudinea 7 s-a produs în arhipelagul Vanuatu - Nu s-a emis alertă de tsunami
12

35
VIDEO Ucraina a lovit un centru important pentru producţia de drone a Rusiei
35

27
Lituania intenționează să amenajeze fâșii de contramobilitate la frontiera cu Federaţa Rusă și cu Republica Belarus
27

1.782
Operațiune secretă: Rusia infiltrează rețelele de spioni în Europa / „Colaborezi sau faci 15 ani de închisoare”
1.782

4.161
Un nou trend în multinaționale: concedieri masive, mascate sub pretextul Inteligenței Artificiale / 700 de angajați au „zburat” de la Meta în ultima săptămână
4.161

34
Moscova expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj
34

1.839
Donald Trump a pus ochii pe uraniul iranian - Se pregătește o operațiune de mare risc
1.839

6.799
VIDEO Atac surpriză în Arabia Saudită: „ochiul din cer” al SUA, scos din joc / „Ar putea afecta capacitatea de a detecta amenințările Iranului”
6.799

4.156
Kaja Kallas intrevine în scandalul Italia-Israel. Premierul Netanyahu anunță că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acum acces la Biserica Sfântului Mormânt
4.156

1.654
Donald Trump dezvăluie secretele noii săli de bal de la Casa Albă - Care este implicarea armatei SUA
1.654

195
Patru țări europene fac apel la Israel să renunţe la un proiect de lege privind pedeapsa cu moartea
195

5.576
VIDEO Bombardamente puternice în Iran: Trump anunță „o zi importantă. Multe ținte urmărite de mult timp au fost lovite și distruse”
5.576
















Comentează