Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, s-a întâlnit, luni, cu ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, Willemijn van Haaften, discuţiile vizând, printre altele, evoluţia proiectelor comune din domeniul industriei de apărare.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, discuţiile de la sediul MApN au evidenţiat nivelul ridicat al relaţiei bilaterale în domeniul apărării, vizând totodată provocările de securitate de la nivel regional şi european, precum şi evoluţia proiectelor comune din domeniul industriei de apărare.
"În cadrul întrevederii, a fost subliniată importanţa menţinerii unei posturi aliate consolidate pe Flancul estic al NATO, precum şi necesitatea continuării eforturilor comune pentru sprijinirea Ucrainei. Un rol esenţial în acest sens îl are Centrul European de Instruire F-16, considerat un pilon al cooperării româno-olandeze. Totodată, ministrul a mulţumit pentru contribuţia însemnată a Regatului Ţărilor de Jos la Grupul de Luptă NATO de la Cincu", se precizează în comunicat.
Miruţă şi van Haaften au subliniat importanţa viitorului summit al Alianţei Nord-Atlantice, care va avea loc la Ankara în luna iulie a acestui an, atât din perspectiva reconfirmării solidarităţii aliate, cât şi a menţinerii statutului Mării Negre de spaţiu de importanţă strategică pentru securitatea regională, a informat MApN.
Ministrul Apărării a apreciat contribuţia Regatului Ţărilor de Jos la consolidarea securităţii europene prin sprijinul substanţial acordat Ucrainei, reiterând deschiderea României pentru dezvoltarea de proiecte comune pentru industria de apărare în cadrul iniţiativelor Uniunii Europene.
"Întâlnirea a reconfirmat angajamentul ambelor părţi pentru promovarea unei apărări europene mai coerente şi dezvoltarea unei industrii de apărare capabile, în deplină complementaritate cu obiectivele asumate în cadrul NATO", a punctat MApN.




























Comentează