Austria RESTRICŢIONEAZĂ exportul de arme în Turcia

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 25-11-2016

Actualizat: 25-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consiliul Naţional al Austriei (parlamentul) a adoptat joi o moţiune în care cere guvernului de la Viena să restricţioneze exporturile de arme către Turcia, vot denunţat vineri de Ankara, relatează DPA şi Xinhua.

Moţiunea, care nu are caracter obligatoriu, a fost susţinută de toate cele şase partide parlamentare austriece, care au cerut guvernului să trateze ''ameninţarea conflictelor armate'' la fel ca pe situaţia drepturilor omului atunci când analizează situaţia exporturilor de arme.

Răspunsul lui Erdogan dă fiori reci Europei. România este direct vizată

Parlamentarii austrieci au adoptat acest document ca reacţie la măsurile luate în ultimele luni de regimul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan cu privire la jurnalişti, politicieni din opoziţie, precum şi la comunitatea kurdă din sud-estul Turciei.

''Suntem convinşi că în aceste circumstanţe nu ar putea avea loc nicio livrare de materiale militare, dispozitive de apărare sau bunuri cu dublă destinaţie (pentru armată şi poliţie) din Austria către Turcia'', menţionează moţiunea adoptată joi de legislativul austriac.

Ultima ameninţare a Turciei 'nu ajută cu nimic' relaţiile cu UE

Ankara a condamnat vineri acest vot, ministrul apărării turc Fikri Isik afirmând că el este un ''indicator al atitudinii Austriei faţă de Turcia''.

Oficialul turc a estimat însă că ''în practică Turcia nu va fi afectată'', notează DPA, potrivit agerpres.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri