Austria se declară ȘOCATĂ, după ce o aeronavă a NATO a zburat la 1.000 de metri în spațiul său aerian: 'A fost ca un şofer care conduce pe contrasens'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 10-09-2021

Actualizat: 10-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un avion Boeing C-17 a încălcat "masiv" spaţiul aerian austriac vineri, susţine Ministerul Apărării de la Viena, relatează dpa.

Aeronava a survolat lacul Attersee, de lângă Salzburg, la o altitudine de numai 1000 de metri, în locul celei regulamentare de circa 10.000 de metri.

Avionul s-a comportat "ca un şofer care conduce pe contrasens pe autostradă" şi a pus în pericol grav aviaţia, a declarat un purtător de cuvânt, scrie agerpres.ro.

Avionul a fost escortat de două aeronave austriece Eurofighter în afara spaţiului aerian austriac, către Ungaria, unde este staţionată flota de C-17 a NATO.

Incidentul de vineri a reprezentat cea mai gravă încălcare a spaţiului aerian austriac din ultimii 20 de ani, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri