Austria şi Danemarca vor să construiască o relaţie strânsă cu Israel în ce priveşte cercetarea şi producerea de vaccinuri şi medicamente, premierii celor două ţări europene urmând să se întâlnească cu omologul lor israelian spre sfârşitul săptămânii viitoare, transmite sâmbătă dpa potrivit Agerpres.
Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat sâmbătă că, împreună cu şefa guvernului danez, Mette Frederiksen, se va afla vineri într-o vizită la prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu.
'Prima noastră prioritate este să accelerăm producerea şi procurarea de vaccinuri pentru viitor', a scris Kurz pe Twitter.
Israelul a făcut posibilă pentru mulţi dintre locuitorii săi o revenire în mare măsură la normalitate printr-un 'paşaport verde' pentru persoanele care s-au vaccinat ori s-au vindecat de pe urma bolii COVID-19.
Cancelarul austriac pledează cu putere în favoarea unui proiect similar pentru Uniunea Europeană
Austria şi Danemarca vor să coopereze cu Israel în cercetarea şi producerea de vaccinuri
București
-2°C
Articole Similare

301
O sferă de foc a brăzdat cerul Europei, stârnind uimire și speculații: care sunt explicațiile speciliștilor
301

23
Cât de mult au crescut prețurile benzinei și motorinei în Bulgaria
23

483
Trump, amenințare dură la adresa Iranului: motivul pentru care ar putea lansa un atac 'de 20 de ori mai puternic'
483

735
Comunitatea științifică, mută de uimire: un animal a demonstrat că e capabil de ceva ce doar oamenii pot
735

39
Mai mulți senatori democrați au anunțat că vor continua să forțeze voturi privind limitarea puterilor de război ale lui Donald Trump
39

469
Discuții pe axa Ankara-Teheran: cum încearcă Erdoğan și omologul său iranian să dezamorseze tensiunile provocate de interceptarea unei rachete
469

1.528
Asta a fost tot? Trump își justifică acțiunile din Iran și pare că vrea să oprească operațiunea
1.528

1.077
Propunere explozivă la Budapesta: partidul lui Viktor Orbán vrea să păstreze în Ungaria valorile băncii ucrainene
1.077

607
Israelul bombardează din nou Teheranul: explozii puternice raportate în capitala iraniană
607

698
Suntem în fața unui test major: războiul din Iran ridică întrebarea dacă Europa este pregătită pentru consecințe
698

1.092
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Orașul Huleaipole din regiunea sudică Zaporojie e pe cale să cadă în mâinile rușilor
1.092

391
Criza petrolului loveste puternic Pakistanul. Şcoli inchise, săptămâna de lucru redusă
391

72
RAF lansează misiuni defensive în Orientul mijlociu
72

















Comentează