'Autismul nu e insultă!' – Reacție dură a organizației Autism Voice după declarațiile jignitoare ale lui George Simion

Autor: Liana Ganea

Publicat: 15-05-2025 18:33

Actualizat: 15-05-2025 21:33

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Declarația lui George Simion despre Nicușor Dan — „e autist, săracu!” — a stârnit un val de indignare în societatea civilă. Printre cele mai ferme reacții a fost cea a organizației Autism Voice, care condamnă public folosirea termenului „autist” ca insultă, catalogând gestul drept un act de discriminare gravă și o ofensă la adresa zecilor de mii de persoane care trăiesc cu autism în România.

După ce candidatul AUR, George Simion, a făcut o afirmație profund jignitoare la adresa contracandidatului său, Nicușor Dan — spunând despre acesta că „e autist, săracu!” — reacțiile nu au întârziat să apară. Una dintre cele mai tranșante poziții a venit din partea Autism Voice, organizație care apără drepturile copiilor și adulților cu tulburări din spectrul autist.

INTOLERABIL!”, începe mesajul transmis de Autism Voice pe rețelele sociale, subliniind că astfel de etichete nu sunt simple scăpări de limbaj, ci forme de stigmatizare și dispreț care afectează profund o comunitate deja vulnerabilizată.

„Atunci când se folosește cuvântul «autist» ca insultă, nu asistăm la o simplă scăpare de limbaj. Asistăm la o demonstrație de ignoranță și dispreț față de sute de mii de persoane și familii care trăiesc cu autismul în România.”

Organizația atrage atenția că asemenea afirmații nu sunt doar lipsite de respect, ci reprezintă o violare a demnității umane și un atac direct la eforturile părinților, educatorilor, terapeuților și ale persoanelor cu autism, care luptă zilnic pentru incluziune și acceptare.

„Stigmatizarea nu este o opinie. Discriminarea nu este o glumă. Limbajul care degradează și discriminează nu este acceptabil.”

Autism Voice cere ferm responsabilitate publică și un nivel minim de conștiință socială din partea celor care aspiră la funcții de conducere într-un stat democratic.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri