Autocamioane căutate în Danemarca, descoperite în Portul Constanţa

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 05-07-2025 11:05

Actualizat: 05-07-2025 14:05

Article thumbnail

Sursă foto: Cotidianul

Poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa trei autocamioane, în valoare de 250.000 de euro, căutate de autorităţile din Danemarca, bunurile fiind indisponibilizate, potrivit Agerpres.

Garda de Coastă a anunţat sâmbătă că autocamioanele înmatriculate în Danemarca au fost aduse în România de doi cetăţeni turci şi urmau să fie exportate, situaţia fiind semnalată în timpul unui control în incinta unui operator portuar.

"În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autocamioanele figurează semnalate ca bunuri căutate în vederea confiscării, alertă introdusă de către autorităţile din Danemarca. Acestea urmau să fie exportate în Turcia pe o navă tip RO-RO (mijloc naval de transport mărfuri în regim internaţional, cu rampe/şine de încărcare/descărcare)", a anunţat Garda de Coastă.

Potrivit sursei citate, cele trei autovehicule, evaluate în total la 250.000 euro, au fost indisponibilizate la sediul Gărzii de Coastă pentru continuarea cercetărilor.

În acest caz, poliţiştii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri