Autocar cu 55 de persoane s-a ciocnit cu două mașini în Brașov

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 04-01-2020

Actualizat: 04-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: radiofrance.fr

Un autocar în care se aflau 55 de persoane, între care trei copii, a lovit, sâmbătă dimineața, două mașini, pe DJ 103 A, la ieșire din Brașov spre Târlungeni, în sensul sensul giratoriu. NU s-au înregistrat victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit ISU Brașov, în urma impactului dintre două mașini și un autocar, la ieșirea spre Tâlungeni nu s-au înregistrat victime.

În autocar de aflau 55 de persoane, între care trei copii.

Primele informații arată că șoferul uneia dintre mașini s-a oprit pentru a-l întreba pe celăllat dacă are nevoie de ajutor, cel din urmă fiind oprit pe marginea drumului din cauza unei defecțiuni tehnice. Atunci a fost lovit din spate de autocar, pe fondul vizibilității reduse din cauza ceții, în zonă.

Autocarul mergea dinspre București spre Mureș și nu s-au înregistrat victime.

În zonă s-au deplasat o autospecială cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Pasagerii din autocar vor fi preluați de un alt mijloc de transport pentru a fi duși la destinație.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri