Autocarul echipei de handbal CSM Sighișoara, implicat într-un accident în drumul spre Baia Mare

Autor: Anca Flondor

Publicat: 21-11-2025 18:18

Article thumbnail

Sursă foto: CSM Sighisoara

Autocarul echipei de handbal masculin CSM Sighișoara a fost implicat vineri într-un accident rutier în zona ieșirii din Beclean, în timp ce se deplasa spre Baia Mare, au anunțat reprezentanții clubului într-un comunicat oficial.

Potrivit sursei citate, incidentul s-a soldat doar cu avarierea celor două autovehicule implicate. Niciun jucător și niciun membru al staffului tehnic nu a fost rănit, toți aflându-se în afara oricărui pericol.

Clubul a precizat că sportivii au fost preluați rapid de un alt mijloc de transport, urmând să își continue deplasarea spre Baia Mare, pentru meciul de sâmbătă, cu formația locală Minaur.

Meciul contează pentru etapa a 9-a din Liga Zimbrilor și este programat să înceapă de la ora 18:00.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri