DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Autopsia femeii ucise de câini, în București: de ce a murit, de fapt, Ana Oroș

Facebook
ana oros daraban

Ana Oroș, în vârstă de 43 de ani, a fost ucisă de câini în București, pe Lacul Morii. Specialiștii au finalizat autopsia femeii și arată că aceasta a murit, după ce i-a fost ruptă artera femurală.

Citește și: Cine era femeia ucisă de maidanezi pe malul Lacului Morii: Mesajul emoționant postat pe FB / Foto

Femeia a sângerat până la moarte și avea mușcături pe toată suprafața corpului, s-a descoperit la autopsie.

La cei 43 de ani ai săi, femeia era pasionată de drumeții, sport și alergat. Participa la maratoane și competiții și făcea parte din Alpin Club Pro-Mont București.

Ironic, femeia care era din Baia Mare, locuia în București și avea studii medicale veterinare. Prietenii au transmis că sunt șocați de veste și așteaptă să facă recunoașterea trupului neînsuflețit.

Potrivit apropiaților, Ana Oroș a fost atacată de maidanezi și în 2022, când ar fi ajuns la spital cu multiple mușcături la nivelul capului și membrelor. Se pare că atunci, ea ar fi fost salvată de un grup de bicicliști care au trecut prin zonă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.