Autoritățile din Kosovo consideră că sunt șanse mici de încheiere a unui acord cu Serbia

Autor: George Traicu

Publicat: 02-10-2018

Actualizat: 02-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: twitter.com

Hashim Thaci, președintele din Kosovo, a declarat marți că șansele încheierii unui acord cu Serbia în curând sunt foarte mici, dar această oportunitate trebuie urmată pentru a evita un alt deceniu de negocieri, relatează Reuters preluată de mediafax.

„Chiar dacă șansele sunt foarte mici, este un moment bun, este o oportunitate de a ajunge la un acord istoric între cele două state”, a declarat președintele la Geneva, în cadrul Forumului Economic Mondial.

„Înțeleg că există critici, dar răspunsul meu este că dacă pierdem acest moment, riscăm să intrăm într-un nou deceniu de perspective neclare și conflicte”, a adăugat acesta.

Prim-ministrul sârb Ana Brnabić a declarat că „nu este în interesul Serbiei să clatine barca”.

„Din punct de vedere politic, economic și social suntem stabili și puternici, orice instabilitate regională va avea un impact negativ asupra noastră. Serbia a trecut printr-o perioadă de patru ani foarte dificili, în care au fost luate multe măsuri de consolidare fiscală”, a transmis prim-ministrul.

„Da, cred că acesta este anul în care Serbia va recunoaște Kosovo ca ceea ce este de fapt- o provincie autonomă a Serbiei. Nu este o întrebare deschisă”, a declarat prim-ministrul, întrebat dacă țara sa va recunoaște independența statului Kosovo.

Kosovo și-a declarat independența față de Serbia în anul 2008, dar autoritățile din Serbia nu au recunoscut nici până acum suveranitatea statului și relațiile bilaterale au rămas tensionate.

Autoritățile de la Belgran și Pristina au decis în anul 2013 să înceapă dialogul, dar nu au făcut un progres semnificativ.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri