Autorităţile afgane au anunţat vineri că au început eliberarea celor 400 de talibani a căror ieşire din detenţie condiţionează începerea negocierilor de pace cu insurgenţii, transmit AFP şi Reuters preluat de agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională, Javid Faisal, a transmis pe Twitter că un grup de 80 de deţinuţi a fost eliberat joi, ceea ce va 'accelera eforturile în vedere discuţiilor directe şi a unei încetări a focului durabile şi naţionale'.
Soarta acestor 400 de talibani a fost unul din principalele obstacole în începerea negocierilor, amânate în mod repetat, între insurgenţi şi guvern, care se angajase să procedeze în prealabil la un schimb de prizonieri.
O 'loya jirga', mare adunare afgană compusă din mii de demnitari, responsabili ai statului şi şef tribali, a acceptat duminică principiul eliberării celor 400 de talibani. A doua zi, preşedintele Ashraf Ghani a semnat un decret ordonând punerea lor în libertate.
Unii dintre aceşti deţinuţi au fost implicaţi în atacuri soldate cu moartea unor afgani şi cetăţeni străini, iar 44 dintre ei sunt supravegheaţi în mod special de SUA şi de alte ţări pentru rolul rolul avut în atacuri împotriva unor ţinte de prim-plan.
Autorităţile de la Kabul au eliberat deja aproape 5.000 de talibani, dar refuzaseră până acum să facă acelaşi lucru cu ultimii 400 de captivi.
Eliberarea de 'criminali înrăiţi' şi traficanţi de droguri va 'reprezenta, după toate probabilităţile, un pericol pentru noi, pentru (SUA) şi pentru lume', a avertizat Ghani joi, într-o videoconferinţă organizată de think-tank-ul Council on Foreign Relations de la Washington.
Pacea are un cost, iar prin această punere în libertate 'plătim cel mai greu preţ, ceea ce înseamnă că pacea va avea consecinţe', a avertizat preşedintele afgan.
Potrivit unui responsabil guvernamental afgan, deţinuţii nu vor fi eliberaţi decât după eliberarea militarilor afgani ţinuţi prizonieri de talibani. Dacă militarii vor fi eliberaţi vineri, Kabulul îi va pune în libertate pe cei 400 de insurgenţi, a precizat el pentru AFP, sub rezerva anonimatului.
'Nu trebuie ca talibanii să caute să obţină o poziţie dominantă' în negocieri, a spus preşedintele afgan, care a lăsat să se înţeleagă că acestea ar putea dura mult timp, făcând aluzie la acordul bilateral semnat în februarie între talibani şi administraţia de la Casa Albă, dornică să retragă cât mai curând posibil trupele americane din Afganistan.
Autorităţile afgane anunţă că au început eliberarea ultimilor 400 de talibani din detenţie
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

7
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
7

1.544
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
1.544

3.518
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
3.518

60
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
60

7.052
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
7.052

4.035
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.035

31
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
31

3.039
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.039

10.214
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
10.214

2.113
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.113

5.331
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
5.331

1.762
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.762

198
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
198

















Comentează