Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autorităţile afgane desfăşoară sute de soldaţi pentru o contraofensivă în nord după cuceririle teritoriale ale talibanilor

Anadolu Agency
pakistan afganistan

Autorităţile afgane au desfăşurat marţi sute de soldaţi şi membri ai miliţiilor proguvernamentale pentru a contracara o vastă ofensivă a talibanilor în nordul ţării, în urma căreia o mie de militari afgani au fost nevoiţi luni să se pună la adăpost în ţara vecină Tadjikistan, relatează AFP.

Luptele s-au intensificat în mai multe provincii afgane, dar talibanii şi-au concentrat eforturile mai ales în nord, unde au cucerit mai multe zeci de districte de când SUA şi NATO au început în mai retragerea finală a trupelor lor.

În faţa înaintării îngrijorătoare a talibanilor în nord, departe de bastioanele lor tradiţionale din sud, guvernul a decis să trimită trupe pentru a pregăti o contraofensivă, scrie Agerpres.ro.

'Intenţionăm să lansăm o mare ofensivă pentru a recuceri teritoriile pierdute în faţa inamicului', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Fawad Aman. 'Forţele noastre sunt în curs de a fi organizate pe teren pentru această operaţiune', a explicat el.

Sute de soldaţi şi membri ai miliţiilor proguvernamentale au fost mobilizaţi în provinciile nordice Takhar şi Badakhshan, unde talibanii au cucerit în scurt timp mari teritorii, uneori chiar fără luptă.

Cele două provincii făceau parte dintre fiefurile forţelor NATO şi în anii 1990 s-au opus regimului taliban, care nu a reuşit atunci să le cucerească niciodată.

Viteza şi uşurinţa cu care talibanii au cucerit de această dată respectivele provincii au dat o lovitură psihologică foarte dură autorităţilor afgane.

Responsabilii militari afgani au recunoscut că nu au reuşit să protejeze anumite districte rurale izolate, dar au promis să-şi concentreze eforturile pe securitatea marilor aglomerări, a rutelor principale şi a oraşelor de la frontieră.

Săptămâna trecută, forţele americane şi ale NATO s-au retras de la baza aeriană Bagram, cea mai mare din Afganistan, situată la 50 km nord de Kabul şi care a fost centrul nevralgic al operaţiunilor purtate de la debutul intervenţiei lor militare, declanşată în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Părăsirea bazei de la Bagram, una din etapele finale ale retragerii definitive după 20 de ani de război, are ca efect limitarea sprijinului aerian vital acordat până acum de SUA armatei afgane.

Consilierul naţional afgan pentru securitate, Hamdullah Mohib, a admis marţi că absenţa sprijinului aerian a constrâns armata să se retragă din anumite posturi izolate. 'Dar acest proces este sub control, forţele de securitate afgane, armata aerului afgană s-au reorganizat', a afirmat el.

Luni, o mie de soldaţi afgani au fost nevoiţi să-şi găsească refugiu în Tadjikistan după lupte intense cu talibanii. Alte sute făcuseră acelaşi lucru în ultimele săptămâni.

Talibanii deţin deja de la sfârşitul lui iunie principalul post de frontieră cu Tadjikistan şi celelalte căi de trecere spre această ţară, precum şi districtele care conduc spre Kunduz, la 50 km de graniţa tadjică.

În aceste condiţii, preşedintele tadjic Emomali Rahmon a ordonat luni 'mobilizarea a 20.000 de rezervişti pentru a întări frontiera'.

Luptele din nord au făcut Rusia să-şi închidă consulatul de la Mazar-i-Sharif, capitala provinciei Balkh, aproape de frontiera cu Uzbekistan.

Duminică, talibanii au preluat controlul în districtul-cheie Panjwai, în fostul lor bastion din provincia sudică Kandahar. Marţi, ei au afirmat că au cucerit un alt district în provincia vecină Nimroz.

Guvernul şi talibanii s-au lansat, de asemenea, într-un război de propagandă pe reţelele sociale. Guvernul a publicat imagini video cu raiduri aeriene care distrug poziţiile talibanilor şi se laudă cu pierderile grele provocate acestora. De partea cealaltă, site-uri pro-insurgenţi actualizează cu regularitate numărul districtelor căzute şi postează imagini cu soldaţi care predau armele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.