Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autoritățile de la Atena solicită ONU condamnarea acordului maritim dintre Turcia și Libia

monusco.unmissions.org
ONU Natiunile Unite

Autoritățile de la Atena au solicitat marți Organizației Națiunilor Unite să condamne în mod oficial un acord semnat de Turcia și Libia care trasează o graniță maritimă între cele două state în apropierea insulei grecești Creta, a declarat Stelios Petsas, purtător de cuvânt al Guvernului grec, anunță MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, Atena „dorește ca acordul să fie adus în atenția Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite”, informează Le Figaro.

Citește și: Alertă pentru șoferi! Riscați să rămâneți fără bani! Este fals

Turcia și Guvernul recunoscut internațional de la Tripoli au semnat un acord privind delimitarea graniței maritime dintre cele două state, precum și un acord privind cooperarea militară, documente despre care autoritățile de la Ankara au declarat că au fost semnate pentru protejarea drepturilor Turciei.

Grecia a reacționat imediat, susținând că acordul privind granița maritimă este absurd, întrucât ignoră prezența insulei Creta între coastele Turciei și Libiei.

„Coordonatele geografice ale acestei încercări de definire a granițelor maritime confirmă că acest acord este o încălcare flagrantă a legislației ONU privind marea și a drepturilor Greciei și ale altor țări”, a spus ministrul grec de Externe.

Și autoritățile din Egipt și Cipru și-au exprimat nemulțumirea cu privire la semnarea acestui acord.

Citește și: Lovitură pentru Adrian Năstase! Decizia luată azi .

Relațiile dintre Grecia și Turcia sunt tensionate din varii motive, precum drepturile de exploatare a resurselor minerale din Marea Egee, situația politică din Cipru, precum și activitățile de foraj petrolier ale Turciei în apropierea coastelor Ciprului. În această ultimă problemă, Uniunea Europeană a anunțat recent că pregătește sancțiuni economice pentru Turcia în cazul în care Ankara nu va renunța la planurile sale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.