Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autorităţile din Buzău cer Ministerului Sănătăţii ca Spitalul Orăşenesc Nehoiu să fie transformat în unitate COVID, după ce s-au înregistrat cifre record de inf

gds.ro
ministerul sanatatii

Autorităţile buzoiene au trimis Ministerului Sănătăţii propunerea ca Spitalul Orăşenesc Nehoiu să fie transformat în spital COVID, după ce în judeţ s-au înregistrat cifre record de infectări, de la debutul pandemiei, potrivit news.ro.

Numai marţi, la Buzău au fost 146 de cazuri, cele mai multe din ultimul an, astfel că au rămas foarte puţine locuri în spitalele COVID.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Buzău, s-au purtat discuţii cu managerul Spitalului Orăşenesc Nehoiu şi s-a ajuns la concluzia că unitatea medicală din zona de munte a judeţului Buzău poate prelua 45 de bolnavi COVID cu forme uşoare şi medii.

Astfel, spitalul va fi închis pentru bolnavii diagnosticaţi cu alte afecţiuni, iar aceştia vor avea la dispoziţie doar Ambulatoriul de specialitate.

Citește și: ICCJ îl ține LA FOC MIC pe europarlamentarul Claudiu Manda - Amână încă O SĂPTĂMÂNĂ...

Propunerea a fost trimisă la Ministerul Sănătăţii spre aprobare.

Dacă ministerul de resort îşi va da acceptul pentru transformarea spitalului în spital COVID, unitatea va trebuie dotată rapid cu medicamente pentru tratarea bolnavilor cu COVID, cu echipamente şi va trebui urgentată crearea de circuite.

Spitalul nu deţine instalaţie de oxigen, astfel că bolnavii care au nevoie de oxigen îl vor primi de la butelii şi concentrator, iar eventualele cazuri care se vor agrava vor fi trimis fie la Spitalul Judeţean fie la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat.

Marţi, la Buzău, DSP a raportat cel mai mare număr de infectări din ultimele luni: 146, cel mai mic pacient având doar 2 luni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.