Autoritățile din India au evacuat mii de persoane din calea ciclonului Nivar

Autor: Bran Irina Alexandra

Publicat: 25-11-2020

Actualizat: 25-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Autorităţile indiene au evacuat mii de persoane în timp ce puternicul ciclon Nivar traversa Golful Bengal îndreptându-se miercuri către coasta de sud-est a ţării, relatează dpa, potrivit AGERPRES.

Ciclonul Nivar urmează să atingă uscatul între Mamallapuram, în statul Tamil Nadu, şi teritoriul federal Puducherry până miercuri la miezul nopţii sau joi dimineaţă, a anunţat Departamentul pentru Meteorologie din India (IMD). Mamallapuram se află la 58 de kilometri distanţă de capitala statului Tamil Nadu, Chennai, unul dintre cele patru principale metropole din India.

Nivar este aşteptat să traverseze coasta de sud-est a ţării "sub forma unei furtuni ciclonice foarte severe, cu viteze ale vântului cuprinse între 120 şi 130 de kilometri pe oră, şi cu rafale de 145 de kilometri pe oră'', a precizat IMD.

Furtuna ar putea aduce precipitaţii foarte abundente şi descărcări electrice în nordul statului Tamil Nadu, în Puducherry şi statul învecinat Andhra Pradesh, potrivit sursei citate.

Citește și: Beatrice Mahler lansează un avertisment TERIBIL: 'Vom avea niște cifre de mortalitate extrem de mari. Decembrie va fi o lună în care vom plânge mult'

În Tamil Nadu şi Puducherry, 35.000 de persoane şi respectiv 1.000 de persoane, au fost evacuate în adăposturi din districtele situate în zonele de coastă, menţinând în acelaşi timp distanţarea fizică şi alte măsuri de precauţie impuse de pandemia de COVID-19, au precizat oficiali indieni.

Administraţiile locale se află în alertă şi pescarii au fost avertizaţi să nu iasă în larg. Premierul indian Narendra Modi a dat asigurări că guvernele regionale - care au declarat joi zi de sărbătoare legală - vor primi tot sprijinul posibil.

Ploile torenţiale şi vânturile puternice ar putea să avarieze locuinţe şi drumuri, să doboare linii de electricitate, să distrugă recolte şi doboare copaci de-a lungul coastei nordice a statului Tamil Nadu şi în sudul statului Andhra Pradesh, a precizat departamentul de meteorologie într-un comunicat.

Circa 1.200 de angajaţi ai Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre au fost desfăşuraţi în Tamil Nadu, Puducherry şi în Andhra Pradesh, a informat postul NDTV.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri