Autorităţile din Letonia au interzis intrarea în ţară unui număr de 102 cetăţeni ruşi, în principal din sectorul cultural

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 13-05-2022

Actualizat: 13-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: VideoHive

Autorităţile din Letonia au decretat vineri interdicţie de intrare în ţară pentru încă 102 cetăţeni ruşi care susţin războiul Moscovei din Ucraina, relatează dpa.

Cei incluşi pe lista neagră nu vor putea intra în Letonia pentru o perioadă de timp nedefinită, a precizat Ministerul de Externe. Majoritatea acestor noi nume introduse pe listă sunt din sectorul cultural, potrivit Agerpres.ro.

"Persoanele în cauză, în principal figuri culturale din Rusia, şi-au exprimat sprijinul activ pentru decizia preşedintelui Rusiei de a invada Ucraina. Indivizii plasaţi pe lista cu personae non gratae au justificat invazia Rusiei şi războiul din Ucraina", a precizat ministerul într-un comunicat.

Riga a interzis deja peste 30 de persoane active în sectorul culturii după invazia Moscovei şi "continuă să le interzică persoanelor care susţin regimul de la Kremlin intrarea în Letonia şi va face în acest fel şi în viitor", mai menţionează MAE leton.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri