O instanţă din Olanda urmează să anunţe miercuri dacă admite cererea autorităţilor române de extrădare a lui Ilie Marcel Şerbuc, suspectat că a ucis o fată de 12 ani şi i-a ascuns cadavrul în lada unei canapele, potrivit Agerpres.
"Mâine, pe 2 august, se discută în instanţele din Olanda cazul uciderii fetiţei din Bucureşti, care a fost ascunsă în canapea de către un bărbat suspectat de faptă, Şerbuc Ilie Marcel. Din data de 13 iulie, au fost transmise informaţiile, precizările, care ne-au fost solicitate de către autorităţile olandeze privind condiţiile de detenţie. Au fost transmise toate aceste documente. Autoritatea Naţională a Penitenciarelor îşi face constant treaba cu privire la aceste comunicări privind condiţiile din penitenciare şi aşteptăm termenul de mâine să vedem ce se va dispune", a anunţat, marţi, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.
Ilie Marcel Şerbuc, concubinul mamei fetei ucise, a fost arestat în Olanda, însă el se opune să fie trimis în România.
Pe 3 iunie, Secţia 16 Poliţie a fost sesizată de proprietarul unui apartament din Capitală cu privire la faptul că a găsit în lada canapelei un sac din plastic ce emană un miros de putrefacţie.
Iniţial, s-a crezut că persoana decedată este o femeie, însă o expertiză efectuată la INML a stabilit că persoana decedată este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui fetei.
Tatăl biologic al fetei este cel care a reclamat dispariţia copilei la începutul lunii mai.
Fata locuia cu chirie împreună cu mama ei şi concubinul acesteia într-un apartament din Cartierul Berceni, Sectorul 4 al Capitalei.
În spaţiul public a apărut o înregistrare purtată între mamă şi concubin, în care Marcel Şerbuc i-ar fi spus că nu a vrut să-i facă rău copilei, dar a avut un conflict spontan cu ea, ar fi împins-o şi fata s-ar fi lovit cu capul de cada din baie.
După crimă, mama şi concubinul ei ar fi părăsit ţara, femeia fiind depistată în Catalunia - Spania, după ce a fost confruntată de colegii ei de muncă de la o fermă. Ulterior, femeia a venit singură în România, pentru a fi interogată de anchetatori.
În schimb, concubinul ei a fost dat în urmărire europeană şi arestat în Olanda, de unde autorităţile române încearcă să-l extrădeze.
Comentează