Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autoritățile din SUA au operat zeci de arestări la demonstrațiile din Portland și New York în noaptea de după alegeri

www.oregonlive.com
proteste SUA Trump

Poliţiile din oraşele americane Portland şi New York au operat zeci de arestări în cursul demonstraţiilor din noaptea care a urmat alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, transmite Reuters, potrivit AGERPRES.

Guvernatorul din Oregon, Kate Brown, a mobilizat Garda Naţională ca răspuns la 'violenţele larg răspândite'.

Poliţia din Portland a anunţat că a arestat zece persoane după ce a decretat ca revolte toate adunările din centrul oraşului. Au fost confiscate petarde, ciocane şi o puşcă.

La New York, forţele de poliţie au transmis că au fost făcute în jur de 50 de arestări la protestele care s-au extins în oraş în seara de miercuri.

Mai multe persoane au fost arestate miercuri şi în timpul unei manifestaţii în Minneapolis (Minnesota) care au pornit în marş prin oraş din două puncte diferite, inclusiv pe o autostradă. Potrivit postului CBS Local Minnesota, citat de EFE, poliţia a închis traficului autostrada interstatală şi a cerut manifestanţilor prin intermediul portavocilor să se împrăştie.

Citește și: Klaus Iohannis este contrazis de istorie: PNL a condus ministerul Sănătății mai mult decât PSD

Demonstraţii au mai avut loc în cursul nopţii şi în alte câteva oraşe, precum Atlanta, Detroit, Oakland, unde activişti s-au strâns pentru a cere ca numărarea voturilor să continue fără oprelişti.

Puţin mai devreme, în jur de 100 de persoane s-au adunat pentru un eveniment interreligios înainte de un marş plănuit prin centrul oraşului Detroit, în statul-cheie Michigan, pentru a cere numărarea tuturor voturilor şi ceea ce ei au numit o tranziţie paşnică de putere.

Parteneri locali ai coaliţiei 'Protect the Results', din care fac parte peste 165 de organizaţii şi sindicate, plănuiesc peste 100 de evenimente pe teritoriul ţării între zilele de miercuri şi sâmbătă.

Înaintea alegerilor de la 3 noiembrie, Statele Unite au traversat mai multe luni de proteste după moartea, la începutul lunii mai, a lui George Floyd, un afro-american decedat la Minneapolis sub genunchiul unui poliţist.

Protestele antirasism au cerut încetarea brutalităţilor poliţiei şi a inegalităţii rasiale, în vreme ce demonstraţiile mai recente din jurul datei alegerilor au revendicat o numărare a tuturor voturilor exprimate marţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.