Autorităţile formează un grup de lucru pentru reducerea consumului dăunător de alcool

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 11-03-2015

Actualizat: 11-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Guvernul a decis formarea unui grup de lucru pentru reducerea consumului daunator de alcool, dupa ce a constatat, din datele Organizaţiei Mondiale a Sanataţii, ca România se situeaza cu 32% peste media regiunii europene în ceea ce priveste consumul total de alcool.

Grupul, înfiintat sub forma unui consiliu naţional, va coordona politicile şi acţiunile de reducere a consumului daunator de alcool, prin elaborarea unui plan de acţiuni pe termen mediu şi lung, conform unei hotarâri aprobate, miercuri, de Guvern.
Consiliul va fi condus de un reprezentat al Ministerului Sanataţii, cu rang de secretar de stat, si va fi format din reprezentanţi ai Ministerului de Interne, Ministerului Educaţiei, Ministerului Agriculturii, Ministerului Muncii, Institutului Naţional de Statistica si Consiliului Naţional al Audiovizualului, potrivit Mediafax.
Comitetul consultativ al acestei structuri va fi constituit din reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai societaţii civile cu activitate relevanta în ceea ce priveşte controlul consumului daunator de alcool, precum şi din reprezentanţi ai sectorului economic.
Guvernul arata ca, în prezent, în majoritatea statelor membre UE exista structuri naţionale care planifica politicile legate de consumul de alcool.
Potrivit estimarilor Organizaţiei Mondiale a Sanataţii privind consumul total de alcool, România se situeaza cu 32% peste media regiunii europene.
În România, mortalitatea atribuita consumului daunator de alcool la populaţia adulta (20-64 de ani) este de trei ori mai mare decât media statelor dezvoltate din UE, principalele cauze fiind accidentele, bolile cardiovasculare şi ciroza hepatica.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri