Utilizarea procedurilor de vămuire la domiciliu reprezintă una dintre măsurile noi de fluidizare a traficului de mărfuri prin birourile vamale din România, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă EY România.
"Începând cu luna august 2020, la nivelul birourilor vamale din România au fost implementate noi măsuri de fluidizare a traficului de mărfuri ţinând cont de timpii mari de aşteptare (între 30 şi 500 de minute), cât şi pentru a sprijini operatorii economici în contextul crizei COVID-19. Aceste măsuri sunt menite să ajute birourile de frontieră şi în contextul operaţiunii Brexit, ce se va materializa în mai puţin de 5 luni (1 ianuarie 2021) şi va atrage în vamă un volum suplimentar de importuri/exporturi de peste 4 miliarde de euro", arată Mihai Petre, Partener Asociat, Asistenţă Fiscală şi Juridică, EY România.
Potrivit studiului, una dintre măsurile avute în vedere, cu efect imediat, este direcţionarea mărfurilor care sunt importate prin birourile vamale de frontieră către birourile vamale de interior, aflate în raza de activitate a sediului importatorului. La nivelul birourilor vamale de frontieră se vor efectua, cu prioritate, formalităţile de import pentru mărfuri vrac, perisabile, grupaje sau a celor ce se supun contingentelor tarifare.
În plan secundar, ca soluţie optimă, operatorii economici sunt încurajaţi să aplice pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire. Mai precis pentru: vămuire la domiciliu sau vămuire centralizată disponibilă pentru cei care deţin certificarea AEO.
Mihai Petre afirmă că, la nivelul României, în prezent, procedurile simplificate de vămuire sunt utilizate într-o pondere foarte mică, de 10% faţă de 65,57%, media în UE. Ceea ce înseamnă că aproximativ 1 milion de declaraţii vamale sunt depuse anual în procedură normală, pe hârtie, împreună cu setul de documente aferent. Utilizarea simplificărilor vamale poate reduce de 5 sau chiar 10 ori acest număr, cu ajutorul declaraţiilor recapitulative.
"Pe scurt, vămuirea la domiciliu permite sosirea mijlocului de transport direct la depozitul de destinaţie, fără drumuri către biroul vamal. Controlul vamal şi liberul de vamă se realizează direct la depozitul/sediul importatorului cu implicare minimă din partea funcţionarilor vamali. Dacă utilizează o astfel de procedură, importatorii pot beneficia de amânarea plăţii TVA în vamă la import, respectiv să înregistreze TVA prin mecanismul taxării inverse evitând astfel prefinanţarea TVA", spune reprezentantul EY în opinia menţionată.
De asemenea, plata taxelor la import se va face cumulat (pentru o perioadă anterioară de 30 de zile) în momentul depunerii unei singure declaraţii vamale globale. Aceasta poate fi utilizată şi în cazul exporturilor de mărfuri, liberul de vamă la export fiind obţinut direct la locul de încărcare, fără drumuri către birourile vamale.
În contextul crizei COVID-19, vămuirea la domiciliu permite diminuarea interacţiunii între personalul importatorului şi funcţionarii vamali.
Totodată, procedura le permite operatorilor economici care deţin certificarea AEO (i.e. atât importatorul, cât şi reprezentantul vamal al acestuia) să depună declaraţia vamală (de import sau de export) la un singur birou vamal, respectiv cel responsabil de aria unde aceştia sunt stabiliţi, chiar dacă mărfurile urmează să fie prezentate fizic la alte birouri vamale din ţară (de interior).
Astfel, în contextul noilor măsuri de fluidizare, procedura va permite ca timpii de staţionare a transportatorilor să se înjumătăţească, fiind eliminată necesitatea efectuării tranzitului vamal. Până acum, transportul aştepta de două ori: o dată la intrarea în ţară pentru deschiderea tranzitului, apoi la destinaţie pentru închiderea tranzitului şi pentru vămuirea mărfurilor.
Procedura se aplică tuturor regimurilor vamale, cu excepţia tranzitului. Totodată, produsele accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare şi a regulilor privind deplasarea/primirea în regim suspensiv de accize, precum şi produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni nu pot face obiectul procedurii.
Autorităţile încurajează operatorii economici să utilizeze vămuirea la domiciliu (EY)
Explorează subiectul
Articole Similare

835
Totul a devenit instabil și volatil. Monedele de refugiu, sub semnul întrebării: dolarul, francul elveţian şi yenul, reevaluate de pieţe
835

501
Ministrul Energiei anunță soluția găsită pentru ca prețul gazelor să nu crească după expirarea plafonării
501

1.696
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.696

1.564
Moment istoric pe Autostrada Sibiu–Pitești: începe străpungerea unuia dintre cele mai grele tuneluri din Carpați
1.564

1.606
România stă pe o adevărată comoară: țara noastră are 16 din cele 32 de elemente considerate critice la nivel european / Ministrul Energiei a vorbit despre bogăția resurselor
1.606

802
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
802

1.568
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.568

106
Încep lucrările la un nou tunel pe Secţiunea Boiţa-Cornetu
106

39
An record pentru turismul bulgar: Aproape un milion de români au vizitat ţara în 2025
39

74
Ministrul Energiei, despre preţul gazelor: Am găsit o formulă, oarecum hibridă/ Dacă vine un preţ mai mare decât 0,31 lei pe kW, diferenţa o plăteşte tot statul român
74

1.029
ANPC a declaranșat războiul: Amenzile date în ianuarie au crescut cu 90%, controalele aproape s-au dublat
1.029

8.281
Piața imobiliară scapă de sub control: prețul locuințelor explodează, o garsonieră ajunge și la 120 de mii de euro
8.281

63
Ministrul Finanţelor: Prioritatea rămâne continuarea disciplinei bugetare şi relansarea economiei pe baze sustenabile
63

















Comentează