Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autorităţile judiciare din Irlanda de Nord au anunţat că vor reduce numărul deţinuţilor din penitenciare, eliberând mai repede cel puţin 200 de prizonieri

gratii

Autorităţile judiciare din Irlanda de Nord au anunţat luni că vor reduce numărul deţinuţilor din penitenciare, eliberând mai repede cel puţin 200 de prizonieri, un gest "vital" pentru a garanta securitatea tuturor, în plină pandemie de coronavirus, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Pentru a gestiona criza cu care ne confruntăm, este vital să luăm de acum măsuri pentru a reduce populaţia carcerală", a declarat Naomi Long, ministrul justiţiei din această provincie britanică, adăugând că este "de acum necesar să eliberăm unii deţinuţi".

Criza sanitară legată de coronavirus, care a lovit din plin Regatul Unit, unde se înregistrează 19.522 de persoane contaminate şi 1.228 de morţi, "ne obligă să luăm măsuri care ar fi fost de neconceput în urmă cu câteva săptămâni", a explicat ea.

"Eliberarea unui deţinut înainte ca el să îşi fi ispăşit pe deplin pedeapsa" este "contrară etosului sistemului judiciar şi le-ar bulversa pe victime şi familia lor", a spus ministrul. În opinia sa, "nu există însă alternativă".

Citește și: Lidl, mutare în plină epidemie de coronavirus! Se întâmplă din 30 martie, în magazinele din România

Dată fiind amploarea pandemiei, este vorba de o "etapă rezonabilă şi corespunzătoare" pentru a garanta "securitatea şi sănătatea angajaţilor noştri şi a celor pe care ei îi supraveghează", a adăugat ea.

Din cele 1.521 de persoane închise în penitenciarele din Irlanda de Nord, administraţia închisorilor prevede eliberarea "a cel puţin 200 de indivizi" care ar fi fost eliberaţi oricum în următoarele trei luni.

Măsura nu vizează însă şi persoanele condamnate pentru crimă, terorism, utilizarea de explozivi sau violenţe conjugale.

Persoanele eliberate se vor supune izolării, vor urma scrupulos sfaturile autorităţile sanitare, nu vor contacta nicio victimă şi nu vor discuta cu mass-media. Ele vor putea fi readuse "în orice moment" în închisoare, "indiferent dacă au încălcat sau nu limitele eliberării lor condiţionate", a adăugat comunicatul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.