Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autorităţile libiene denunţă o tentativă de lovitură de stat la Benghazi

Khalifa Haftar

Atacul condus de Khalifa Haftar, în opinia acestuia împotriva 'unor grupuri teroriste', este considerat de Tripoli ca 'o acţiune în afara legitimităţii statului şi o lovitură de stat', potrivit comunicatului citit de preşedintele Congresului General Naţional (parlamentul), Nouri Abusahmain.

'Toţi cei care au participat la această tentativă de lovitură de stat vor fi judecaţi', a avertizat el, reamintind că armata a dat ordine 'pentru a se opune oricărei manevre a puciştilor'.

Nouri Abusahmain a dat citire comunicatului alături de premierul interimar, Abdallah Al-Theni, şi de şeful statului-major al armatei, Abdessalem Jadallah.AGERPRES UPDATE: Cel puţin 79 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 141 au fost rănite vineri la Benghazi, în estul Libiei, în luptele dintre un grup armat fidel unui fost general în retragere şi miliţii islamiste, a anunţat un responsabil din cadrul Ministerului Sănătăţii, citat de AFP.

Potrivit lui Abdullah al-Fitouri, un responsabil din Ministerul Sănătăţii pentru regiunea de est, bilanţul s-a înrăutăţit la 79 de morţi şi 141 de răniţi, aflaţi în cinci spitale din regiunea respectivă. Într-un bilanţ anterior, un purtător de cuvânt al ministerului anunţase 37 de persoane decedate şi 139 rănite.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.