Autorităţile sanitare din al doilea cel mai populat stat al Australiei au emis un avertisment cu privire la ciupercile sălbatice otrăvitoare, informează marţi Xinhua.
Departamentul de Sănătate din statul Victoria a avertizat marţi cei şapte milioane de locuitori ai statului să fie vigilenţi deoarece ciupercile otrăvitoare sunt mai răspândite în timpul toamnei şi iernii australiene, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, ciuperci precum buretele viperei şi cele cu pete galbene devin mai vizibile în statul Victoria în sezonul de toamnă, când vremea este mai umedă şi mai rece.
Responsabilul-şef pentru sănătate publică, Christian McGrath, a declarat că este important ca locuitorii din Victoria să îndepărteze orice ciuperci sălbatice din grădinile de acasă pentru a evita contactul copiilor de vârstă mică şi al animalelor de companie cu acestea.
"Adulţii şi copiii nu ar trebui să atingă ciupercile sălbatice cu mâinile goale, cu atât mai puţin să le mănânce, iar animalele ar trebui ţinute departe de ele", a precizat el.
McGrath a adăugat că oricine culege şi consumă ciuperci sălbatice din specii necunoscute se expune riscului de otrăvire, îmbolnăvire gravă şi chiar moarte.
"Dacă nu sunteţi experţi, nu culegeţi şi nu consumaţi ciuperci sălbatice", a avertizat el.
Departamentul de Sănătate a precizat că simptomele iniţiale ale otrăvirii pot include dureri de stomac, greaţă, vărsături şi diaree.
Comentează