Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autorităţile saudite au arestat trei femei şi şapte copii care doreau să se alăture ISIS

news.vice.com
isis

Autorităţile saudite au anunţat vineri că au împiedicat trei femei şi şapte copii din Arabia Saudită să traverseze Libanul pentru a se alătura islamiştilor în Siria vecină, a anunţat vineri agenţia de presă saudită SPA, preluată de Reuters. Cele trei surori şi copiii lor au fost arestaţi de autorităţile libaneze la Beirut şi au fost trimise joi cu avionul în Arabia Saudită, după ce soţul uneia dintre femei a anunţat poliţia că ele plănuiau să participe la conflictul din Siria, informează SPA, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne saudit.

Poliţia a precizat că soţul, care era tatăl a trei dintre copii, a anunţat luni că soţia sa a plecat şi că aceasta era 'takfiri', termen folosit de autorităţile saudite referitor la militanţii islamişti. Copiii au vârste între un an şi zece ani, a adăugat poliţia saudită. Populaţia din Arabia Saudită este tot mai revoltată de imaginile sângeroase ce prezintă violenţele din Siria difuzate de mass-media, iar guvernul încearcă să-i oprească pe saudiţi să se ralieze la ceea ce unii dintre ei consideră a fi un război sfânt împotriva guvernului sirian.

Islamiştii din Arabia Saudită, care urmează o versiune puritană a islamului sunit, îl consideră pe preşedintele sirian Bashar al-Assad şi regimul său drept necredincioşi, date fiind rădăcinile lor în secta alawită, ramură a islamului şiit. Mulţi dintre combatanţii străini care încearcă să ajungă în Siria pentru a se ralia grupării Stat Islamic (SI) sunt arabi din Orientul Mijlociu şi Africa, chiar dacă islamiştii atrag combatanţi şi din alte ţări, din Norvegia şi până în Uzbekistan. Un fost şef al serviciilor de spionaj britanice a declarat în decembrie că Siria a devenit un mare 'incubator global' pentru o nouă generaţie de militanţi, după ce grupările islamiste şi-au dublat recrutările de combatanţi străini, până la 31.000 în ultimele 18 luni, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.