DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Autorităţile ucrainene şi insurgenţii separatişti proruşi din estul Ucrainei au iniţiat un schimb de prizonieri

prizonieri osce

Autorităţile ucrainene şi insurgenţii separatişti proruşi din estul Ucrainei au iniţiat joi un schimb de prizonieri, anunţă Preşedinţia Ucrainei, citată de agenţia de presă Reuters, potrivit MEDIAFAX.

Nouăsprezece prizonieri vor fi eliberaţi şi vor fi predaţi autorităţilor ucrainene, în primul schimb efectuat anul acesta. Preşedinţia Ucrainei nu a precizat câţi prizonieri vor elibera autorităţile ucrainene.

Citește și: Avertisment! Consumul de alcool crește riscul de contractare a Covid-19 și înrăutățește efectele bolii

"Actualul schimb de prizonieri demostrează eficienţa strategiei preşedintelui şi respectarea acordurilor adoptate în cursul summitului Normandia din decembrie 2019", precizează Preşedinţia Ucrainei.

Cel puţin 13.000 de persoane au fost ucise în conflictul militar izbucnit în 2014 în estul Ucrainei, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi.

Citește și: CTP cere capul lui Marcel Vela: Pentru asta, Costache a plătit cu funcția

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.