Plagiatul lui Ponta, arestarea lui Oprescu, condamanarea lui Dragnea sau greșeala României de a se opune cotelor de refugiați la Consiliul J.A.I. , toate acestea pălesc în comparație cu prăbușirea, la propriu, a 22 de km de autostradă între Sibiu și Orăștie.
Nu mai are rost să dăm toate amănuntele. E vorba de aproximativ 370 de milioane de euro trimiși pe Apa Sâmbetei, e vorba de indolență, populism de cea mai joasă speță și ignorarea intereselor vitale ale României.
Suntem țara cu cea mai mică lungime a autostrăzilor din Uniunea Europeană. N-am fost în stare, în 25 de ani, să legăm provinciile istorice cu un drum solid adaptat traficului rapid, deși ne autointitulăm cu mândrie ”stat național, unitar”. Puțini ardeleni cu capul pe umeri, mai ales din extremitatea vestică și nord-vestică a României, sunt conectați la capitala administrativă a României. Din punct de vedere rutier, Budapesta și Viena sunt mult mai aproape de ei.
S-au cheltuit bani aiurea (o parte au mers în șpăgi pentru politicieni), s-au făcut zeci de studii de fezabilitate, spre îndestularea clientelei politice (bani ”ușori” și mulți, efort minim), fără vreo intenție reală de a lăsa ceva concret în urmă – adică, autostrăzi.
În aceste condiții, din puținii kilometri de autostradă pe care i-am construit, cu chiu, cu vai, douăzeci și doi s-au surpat, absolut lamentabil. Inaugurați cu fast de candidatul Victor Ponta în toamna lui 2014, în plină campanie electorală, cei 22 de km de asfalt înghițit de pământ sunt expresia neputinței noastre naționale. Aceea de a pune capăt celor mai rușinoase boli ale democrațiilor incipiente – corupția, populismul, ”dorelismul”, slugărnicia.
Cineva a luat șpagă pentru autostradă? N-avem nicio îndoială, altfel funcționarul nici nu s-ar fi sinchisit să ridice pixul să semneze contractul. Dar asta o să aflăm curând de la OLAF. I-a grăbit Ponta și guvernul său pe constructori să termine mai repede, chiar de mântuială, numai să poată tăia panglica înainte să se vadă Președintele României? Numai un prost ar crede altfel. Împinși de la spate și mulși de șpagă, își imaginează cineva că acei constructori au mai dat doi bani pe studiile geo și alte precauții inginerești, adică, au mai prețuit vreun fel meseria pe care o fac? Lehamitea și delăsarea s-au instaurat pe tot șantierul, fiți convinși de asta. S-au comportat inginerii ca niște slugi, precum arhitecții lui Ceaușescu, în fața mai marilor zilei, atunci când li se spunea că domnul Ponta trebuie musai să câștige alegerile? Parcă și vedeți scena în fața ochilor, nu-i așa?
Și, cireașa pe tort, după ce aceste grozăvii s-au împlinit, ca întotdeauna în România, nimeni nu-și asumă nicio responsabilitate. Nicio demisie la nivel înalt, nici o tragere la răspundere fermă a constructorului. Doar vorbe, vorbe, vorbe, menite să acopere complicitatea mâloasă între politicieni corupți, așa-ziși profesioniști, funcționari lacomi și cetățeni placizi.
Ați auzit de mari manifestații de protest, de petiții semnate de sute de mii de oameni, de mișcări în Parlament ale Opoziției politice, în definitiv, ați văzut vreo revoltă a societății în ansamblu ei față de acest ”accident”? Pentru că asta ni se transmite, că a fost un ”accident”, ca avionul prăbușit în Munții Apuseni, ca elicopterul scufundat în lacul Sutghiol. Dar lucrurile nu stau deloc așa. O anchetă serioasă ar scoate la iveală tot lanțul complicităților, care nici nu avea cum să ducă la alt rezultat decât cel pe care azi îl vedem în deprimante fotografii de la locul faptei – o măreață autostradă transformată într-un morman de moloz.
Merita o moțiune de cenzură a liberalilor acest grav eveniment? Desigur. Doar că Opoziția și-a tras deja cartușul în această sesiune parlamentară, suspect de grabnic. Meritau dezbateri în presă, anchete jurnalistice? Sigur că meritau. Dar presa trăiește tot din banii politicienilor la putere.
Suspectă și liniștea tuturor partidelor de Opoziție, PNL, PMP, M10, pe această temă de o gravitate excepțională. Ar fi trebuit să iasă zi de zi și să vorbească despre asta, ar fi trebuit să ceară de urgență asumarea răspunderii tuturor celor implicați și căderi de capete. În schimb, ce vedem? Ridicole schimburi de ”amabilități”, veșnicele mici răutăți inofensive, între Ponta, de o parte, și Gorghiu, Macovei și Băsescu, de cealaltă parte.
Dezastrul de la Orăștie cere demisia neîntârziată a lui Ponta. Nu știm dacă și calitatea sa de inculpat, dacă și plagiatul, dacă și faptul că a împiedicat românii să voteze în noiembrie 2014 (după ce a inaugurat autostrada lui Potemkin), dar cu siguranță aruncarea la gunoi a 370 de milioane de euro și privarea cetățenilor de 22 de kilometri de drum de mare viteă sunt motive suficiente ca Ponta să-și dea demisia din fruntea guvernului și să părăsească definitiv viața politică.
Ce test mai edificator pentru un politician există decât acesta – să demonstreze că poate construi ceva ce nu se prăbușește?
Comentează