Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autostrada Sebeș-Turda, lotul 2, înaintează temeinic. Prima grindă metalică a fost ridicată la podul peste râul Mureș, la Rădești

Ziarul Unirea
grinda macara autostrada

Autostrada Sebeș-Turda, lotul 2, la ora ”monștrilor” de metal. Prima grindă metalică, ridicată la podul peste râul Mureș, la Rădești, relatează Ziarul Unirea.

Astăzi, pe autostrada A10 Sebeș-Turda, lotul 2, a avut loc o premieră. La viitorul pod peste râul Mureș de la Rădești a fost ridicată și montată prima grindă metalică.

Pe acest segment de autostradă vor exista două poduri peste râul Mureș, la Rădești și la Sâncrai, astăzi, fiind pentru prima dată când se ridică grinzi peste râul Mureș, pe acest lot.

Pentru realizarea operațiunii a fost adus și a început montarea încă de sâmbătă a unui ”monstru”, o macara de 600 de tone, de la cunoscuta firmă Deme Macarale.

”Sunt primele grinzi metalice din sistemul VTR care se montează pe lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda, fiind cele 4 grinzi mediane, iar cele 3 deschideri, pe care în total vor fi 12 grinzi, vor fi finalizate până vineri seara” a declarat pentru ziarulunirea.ro Camelia Balmucz, managerul de proiect al firmei Retter.

Lucrările de la km 34 al autostrăzii Sebeș-Turda sunt realizate de firma Retter, aparținând neamțului Guido Retter, una dintre cele mai puternice firme care se ocupă de structuri din România.

Monstrul de 600 de tone a ridicat cu lejeritate o grindă metalică enormă care cântărește circa 115 tone! Operațiunea de ridicare și montare a grinzii a decurs fără emoții, chiar dacă a bătut puțin și vântul.

Pe lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda, cu excepția a trei supratraversări, toate celelalte suprastructuri sunt realizate de firma Retter, antreprenorul genaral fiind firma grecească Aktor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.