Autostrada surpată: CNADNR a făcut plângere penală împotriva firmei constructoare

Autor: Politic Scan

Publicat: 09-11-2015

Actualizat: 09-11-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunțat că a formulat plângere penală la parchetul de pe lângă tribunalul Sibiu împotriva antreprenorului Salini – Impregilo SpA, care potrivit legii este singura entitate responabilă cu proiectarea și executarea lucrărilor aferente construcției autostrăzii Oraștie – Sibiu, lot 3.

CNANDR cere instanței să realizeze cercetările necesare față de Antreprenor pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

  • infracțiunile prevăzute de articolul 35 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată
  • infracțiunea de înșelăciune prevăzută de articolul 244 din Codul penal
  • infracțiunea de efectuarea de lucrări neautorizate ori cu încălcarea condițiilor stabilite în autorizație în zona drumului public prevăzute de articolul 341 din Codul penal

Totodată, în temeiul articolului 20 din Codul de procedură penală, CNADNR SA se constituie și parte civilă cu prejudiciul ce urmează a fi stabilit, având în vedere că valoarea contractului a fost de 604.791.600,00 lei fără TVA, din care 85% Fonduri de Coeziune de la U.E și 15% fonduri de la Bugetul de Stat.

„Având în vedere plângerea penală formulată de către CNADNR SA împotriva Antreprenorului Salini - Impregilo SpA pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, Compania a aprobat măsuri suplimentare de monitorizare şi verificare a celorlalte loturi de autostrăzi aflate în prezent în execuţie. În acest sens, vor fi efectuate verificări suplimentare de către CESTRIN, subunitate a CNADNR SA, şi dacă aceasta va identifica deficienţe, neconformităţi sau erori de execuţie, vom solicita expertize tehnice independente. Toate aceste măsuri vor fi puse în aplicare pentru a preîntâmpina un eventual caz similar cu cel aferent Lotului 3 al Autostrăzii Sibiu-Orăştie.”, a declarat Narcis Neaga, Director General al CNADNR SA.

Un document oficial CNADNR (Compania Naţională de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din România) a aratat că o parte din autostrada București-Orăștie necesită demolarea. Este vorba de secțiunea aflată în zona kilometrului 60.

CNADNR a dat vina pe constructor și susține că va obține remedierea problemelor fără costuri suplimentare. Construtorul Impregilo susține că a fost presat de CNADNR să deschidă prea rapid ultima porțiune a drumului și că lucrările de recepție nu au fost efectuate. În absența recepției, constructorul consideră că autostrada nu este în garanție.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri