Avertisment apocaliptic: Rusia va dezlănțui o 'mare teroare' asupra protestatarilor din Herson

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 22-03-2022

Actualizat: 22-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: cgtn.com

Rusia nu mai este dispusă să „joace frumos" cu protestatarii din orașul Herson, din sudul Ucrainei, și intenționează să-i răpească pe cei care ies în stradă în semn de sfidare față de invazia lor, susține o persoană căreia nu i-a fost dezvăluită identitatea, potrivit Sky News, potrivit mediafax

Într-o scrisoare despre care se crede că a fost scrisă de un informator pentru Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), apare informația potrivit căreia trupele au primit ordinul de a dezlănțui „marea teroare" asupra locuitorilor care se opun forțelor Kremlinului.

Scrisoarea, care a fost consultată de The Times, susținea că protestatarii au fost salvați până acum doar pentru că militarii ruși nu știau „cine anume trebuie capturat".

Informația mai arată că oamenii din Herson vor fi luați din casele lor noaptea și duși peste granița rusă dacă vor continua să protesteze.

„Chiar dacă va trebui să deportăm până la jumătate din oraș, suntem pregătiți pentru asta", se arată în scrisoare.

Există informații că numeroase persoane din Hersonul ocupat se luptă pentru a avea acces la alimente și medicamente. Orașul din sud, cândva un centru economic, se află sub ocupație rusă de la începutul invaziei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri