DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Avertisment dur al lui Cozmin Guşă: 'Nu putem avea o presă liberă cu jurnalişti acoperiţi'

www.paginademedia.ro
Cozmin Gușă

Consultantul politic Cozmin Guşă a afirmat, în cadrul emisiunii Talk News de la Realitatea TV, că nu este ceva greşit ca jurnalişti de renume să se întâlnească cu şefii din servicii pentru a discuta, însă problema apare atunci când aceştia se duc, de fapt, să îşi ia sarcinile. "Nu e nicio problemă dacă se întâlnesc să discute, ci devine mai complicat atunci când avem de-a face cu un jurnalist care este ofiţer acoperit", a explicat consultantul politic.

"Ca să încep cu o glumă: mi-am pus telefonul la încărcat în priză pentru că putem discuta 4-5 ore pe acest subiect şi cred că rezist la câte ştiu despre acest subiecte. Lăsând gluma la o parte, pot să spun că în timpul anului 2009, la televiziunea unde acum sunt co-proprietar, atunci era proprietar Sorin Ovidiu Vîntu, şi Robert Turcescu lucra acolo, fiind excedat de modul în care era manipulată de public informaţia legată de campanie, pentru că atunci eram şeful de campanie a lui Mircea Geoană, am avut o intervenţie la o emisiune care nu mai există în baza de date, a fost ştearsă la un an distanţă după câte am văzut, unde am vorbit timp de 30 de minute despre cei pe care îi consideram atunci acoperiţi în presă, cu nume şi prenume, ofiţerul de legătură şi despre nocivitatea acestui demers al serviciilor de a încerca să manipuleze în acest fel jurnalismul. Povestea este veche, dar din fericire pentru Realitatea şi chiar pentru Robert Turcescu care atunci era vedeta Realităţii s-a jucat corect în 2009, într-o campanie foarte complicată în care unii se dădeau victime, dar de fapt, nu erau însă multă lume din mass-media nu a jucat corect şi a contribuit la o victorie nefericită a lui Traian Băsescu, nu neapărat nefericită pentru dânsul ci pentru că felul în care s-a întâmplat aceasă victorie a marcat România de după 2009", a explicat Cozmin Guşă.

Conform acestuia, România nu poate spera la o democraţi dacă nu are o presă liberă. "Noi nu putem să sperăm că vom avea democraţie sau chiar stat de drept dacă nu insistăm să avem o presă liberă. Nu liberă ca nu se întâlnesc jurnaliştii importanţi cu şefii serviciilor secrete, asta e o prostie. În orice democraţie din lume un jurnalist de calibru trebuie să se întâlnească cu oameni importanţi din stat de la şeful statului, la prim-ministru, la şefi de servicii secrete pentru ca să înţeleagă despre ce este vorba. Problema este dacă acel jurnalist se întâlneşte cu un şef de serviciu secret pentru ca să discute sau să îşi ia sarcinile. Dacă domnul Cristoiu s-a întâlnit cu Florian Coldea sau cu Virgil Măgureanu pe vremuri ca să discute nu e nicio problemă. Şi aici Ion Cristoiu are dreptate pentru că aşa se întâmplă lucrurile. Mai complicat este dacă un jurnalist are calitatea de ofiţer acoperit, respectiv este plătit din sume secretizate şi atunci primeşte, de fapt, nişte dispoziţii şi nu mai avem de a face cu o presă liberă, care este fundamentul democraţiei, sau este vreun agent de influenţă care în baza unor şantaje acceptă să joace incorect", a precizat consultantul politic, explicând că această dezbatere este foarte importantă şi că îl felicită pe Dan Adronic pentru că a ajuns la această concluzie şi că o face fără pasiune.

"Este important să discutăm fără pasiune pentru că dacă nu facem acest lucru nu ajungem la niciun rezultat şi trebuie să vedem greşelile cu toţii. Această dezbatere trebuie să ne ducă la o concluzie necesară presei din România, care trebuie să ne spună: ce s-a întâmplat de am decăzut în acest fel, cine nu ar mai trebui să facă parte din corpul de influenţă al presei româneşti, pentru că într-adevăr are multe condiţionalităţi sau poate să fie prea şantajabil sau are această dublă misiune. Noi nu putem să sperăm să avem dezbateri clare pentru cetăţeni, pentru că televiziunea şi internetul, presa scrisă sunt zonele din care populaţia se informează pentru ca să voteze, să iasă în stradă. E un fel de minister al învăţământului pentru adulţi, asta este mass-media din România, iar noi fără să ne răzbunăm pe persoane, pentru că Dan Andronic a amestecat foarte multe persoane, unele dintre ele şi-au spus părerea, trebuie să ne ocupăm de fenomen, iar aici întotdeauna, aşa cum la un dans este nevoie de doi şi în treaba asta cu acoperitul şi instituţia sunt tot doi, şi cel care a acceptat să fie acoperit blamându-şi independenţa şi cel care l-a obligat să fie acoperit păstrându-l într-o presă pe care noi o doream liberă", a afirmat Cozmin Guşă, explicând că nu se referă la acoperiţi politic, ci la cei din presă.

"Discuţia asta este extraordinar de complexă şi importantă şi nu trebuie echipată în fel de fel de răzbunări persoanale pentru că lumea presei este o lume de oameni talentaţi, de oameni interesanţi care au orgolii. Dacă mutăm discuţia la nivelul orgoliilor din presă nu mai facem nimic din aceasă discuţie. Eu l-am felicitat pe Andronic pentru că a adus în discuţie acest subiect care reprezintă o mare problemă pentru noi", a mai spus acesta.

"După părerea mea, prietenul meu Robert Turcescu are o datorie să realizeze la un moment dat o emisiune, o dezbatere publică legată de această experienţă a lui, având în vedere notorietatea şi traseul său profesional pentru că altfel vor fi lăsate aceste umbre care nu ajută dezbaterii publice pentru că el este un caz unghiular exact din mărturisirea pe care a făcut-o şi care este incompletă", a completat Cozmin Guşă.

Conform acestuia, într-adevăr serviciile secrete din România au greşit flagrant. "Cel mai vizibil caz este cel al SRI, care în perioada lui Virgil Măgureanu, beneficiind de acces la dosarele fostei securităţi, a informatorilor, a jurnaliştilor mai în vârstă, din generaţia lui Cristoiu, CTP şi mulţi, a analiştilor politici, a fost extrem de uşor pentru cei din SRI să influenţeze dezbaterea publică aşa cum şi-au dorit şi nelăsând impresia că ar fi de partea lui Ion Iliescu sau de partea altora şi prin diverse mesaje, şi aduc aminte aici cum Virgil Măgureanu în calitatea sa de şef SRI a spus în 1996 că a votat schimbarea şi nu a mai ieşit Ion Iliescu la al treilea mandat. Nu putem să eludăm de la această discuţie prietenia dintre Radu Timofte, director SRI, şi Sorin Ovidiu Vântu şi posibilitatea ca în baza acestei prietenii mult prea apropiată mass media să fie influenţată. Şi am invocat un singur caz. După cum nu ne putem preface că nu pricepem că Sebastian Ghiţă a primit contracte prin care şi-a putut finanţat activitatea din mass-media şi în baza prieteniei cu George Maior, fost director al SRI. Deci răspunsul direct este că aceste cazuri s-au întâmplat, finaţarea a fost prin intermediari. Şi să nu mai vorbim despre cazul lui Dan Voiculescu care din banii securităţii a făcut trustul Intact. În absolut toate cazurile citate, presa din România nu a avut o finanţare sănătoasă, chiar dacă partea asta nesănătoasă a venit într-un fel indirect", a detaliat Cozmin Guşă.

Consultantul politic a mai afirmat că în prezent treburile nu mai sunt la acel nivel. "Astăzi, într-un fel, piaţa decide pentru că nu am informaţii, s-ar putea să greşesc, că instituţii de presă sunt finanţate direct. Anumite instituţii de presă în baza altor afaceri realizate de patroni primesc contracte din alte parte, însă asta este altceva şi nu cred că este un caz particular al României. Nu vom putea să mergem mai departe făcând pe nevinovaţii, repet, l-am criticat pe Ion Cristoiu că primea informaţii de la Coldea, de fapt primeau unul de la altul informaţii, dar în cazul Coldea îl cred pe Ion Cristoiu, dar în cazul Virgil Măgureanu nu îl mai cred pentru că am văzut şi eu nişte informări despre el dinainte de '98 şi erau destul de multe care puteau să îi creeze probleme. Dar Ion Cristoiu nu a făcut niciodată vreo mărturisire publică precum cea făcută de Robert Turcescu şi atunci nu îi ştim declaraţie de interese nici a lui nici a altora care înainte de 1989 putea să publice doar cu patalama de la securitate şi tot la fel făceau şi deplasările externe. Deci, noi suntem bolnavi, vrem să ne facem bine, e în regulă, nu vrem să ne facem bine e altă problemă pentru că nevinovaţi nu există. Eu am mai spus: suntem o ţară de vinovaţi, iar în presă, apropo de lipsa de credibilitatea care s-a instalat, suntem în această stare. Dacă noi facem dezbaterea asta constructiv reuşim ceva, dacă facem dezbaterea asta doar să ne răzbunăm pe anumite persoane nu reuşim nimic pentru că frica domină şi generează nişte reacţii nelalocul lor. Eu nu am văzut vreo invitaţie la discuţie celor care i-au dar replica lui Dan Andronic", a detaliat Cozmin Guşă, explicând că a văzut o postarea a Sorinei Matei, pe care o cunoaşte, şi care argumentează credibil împotriva celor care susţin că acţionează în partea unui contract nescris sau scris şi nevăzut.

"Există şi varianta în care Sorina Matei, într-adevăr fostă colegă de şcoală cu Sebastian Ghiţă, poate acţiona în baza propriilor convingeri care sunt chiar aşa. Nu trebuie să cădem în paranoia şi să spune că cei toţi cei care susţin lupta anticorupţie fără rezerve sunt acoperiţi. Şi în redacţie la Realitatea sunt mulţi oameni care susţin fără rezerve lupta anticorupţie şi personajele care conduc lupta anticorupţie şi care nu sunt ofiţeri acoperiţi", a completat acesta.

Consultantul politic a mai precizat că noi nu ne vom face bine până în momentul în care în instituţiile care trebuie să fie creative, eficiente, care trebuie să producă plus valoare nu vom avea decât reguli de piaţă. "Altfel noi suntem cu regula "să trăiţi!", nu poţi să faci profit şi să fii performant aşa. Noi trebuie să fim transparenţi în finanţare, nu în cheltuire. Serviciile secrete cheltuiesc bani conform rigorilor lor. Finanţarea trebuie să fie transparentă, cheltuielile nu neapărat, acestea pot fi raportat în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Nu poţi să faci raportarea publică pe cheltuieli", a mai explicat acesta.

Întrebat dacă este de acord cu finanţarea serviciilor secrete prin firme sub acoperire, Cozmin Guşă a spus că nu. "Nu sunt de acord pentru că eu militez ca la vârful serviciilor secrete să ajungă mai mulţi oameni suficient de inteligenţi şi maturi care să poată să îşi comunice interesele de securitate a statului român unor jurnalişti inteligenţi, iar aceste interese să fie urmate conform codului deontologic, nu conform finanţării sau şantajului. Nu sunt de acord nici cu practica asta a salariului dublu, pentru că noi vorbim despre jurnalişti acoperiţi care sunt pe un ştat pe plată în mass-media la care lucrează şi sunt şi pe un ştat de plată la serviciul secret. Nu e în regulă", a spus consultantul politic.

Consultantul politic Cozmin Guşă a mai afirmat că de multe ori oameni din servicii îşi fac propria armată de oameni care influenţează dezbaterea publică. "Nu neapărat unitatea militară sau serviciul secret este cel care comandă sau dictează o anumită linie editorială, ci un om de acolo. Atunci acel om având dosare spune: îl plăteşti pe ăsta altfel te bag la închisoare. Asta este problema. Acolo în ancheta lui Andronic este vorba de statul paralel. Statul paralel nu este bun pentru că nu dă socoteală niciodată şi beneficiează de informaţii care pot produce bani, teamă, teroare, să influenţeze dezbaterea publică, că tot vorbim de SIPA. Prin SIPA s-a creat un fel de stat paralel, toate acele informări ale judecătorilor au fost o unealtă de a genera unele decizii în baza şantajului. Noi ştim asta. Şi Ion Iliescu a condus în baza şantajului. Atâta ne-a spus că a fost o revoluţie în 1989 când noi ştiam că nu a fost aşa, iar în baza unor documente Iliescu a putut să fie şantajat chiar în postura lui de preşedinte", a explicat acesta, adăugând că impostura de preşedinte este limitată ca libertatea unui câine de lungimea lanţului şi dacă deviază este tras la răspundere imediat. "Noi nu am avut preşedinţi puternici întrucât toţi au fost şantajabili în baza acestor dosare", a continuat acesta.

"Revenind la oamenii din presă, aceste dosare despre ei dacă vorbim de cei dinainte de 1989, se referă la calitatea lor de informatori, la diverse lucruri odioase despre ei şi în baza acestor informaţii pot fi coordonaţi. Dacă vorbim de după 1989, avem în discuţie nişte întâmplări nefericite din viaţa lor care li s-au pus în faţă. Domnul Icsulescu vrei să mai trăieşti sau să te arestăm, vrei să mai trăieşti public sau vrei să te facem de rahat. Şi atunci fiecare în funcţie de tăria pe care a avut-o a acceptat sau nu acest joc. Este o limită la care am ajuns, dar de ce este importantă presă? Pentru că de aici ne putem face bine, dacă începe să dezbatem liber, calmi, să facem propuneri fără intenţie de răzbunare", a spus Cozmin Guşă, explicând că suntem un popor fără busolă şi o ţară fără legături.

"Totul se întâmplă fără ca noi să ne dăm seama. De ce? Pentru că perplexitatea pe care o trăiesc oameni şantajabili blochează ţara. Haideţi să ne uităm în oglindă toţi românii să vedem cine suntem de fapt şi ăştia din presă şi ăia din politică şi sociologii şi scriitorii şi marii intelectuali şi toată lumea care s-a complăcut în această condiţie", a mai spus consultantul politic. Conform acestuia, trebuie să ne fie ruşine pentru că aşa cum s-a aplicat şantajul din presă, iar jurnaliştii scriu la comandă din cauza fricii, la fel s-a aplicat asupra tuturor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.