Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avertisment dur al unui analist politic în privinţa arestărilor 'comandate': 'Ne facem de râs'

servicii interceptari inregistrari stenograme

Un analist politic lansează un avertisment dur pentru oamenii politici. Scandalul arestărilor aşa zis comandate ne face de râs, consideră Cozmin Guşă. Consultantul politic a comentat într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, scenariul promovat de liderii din alianța de guvernare PSD-ALDE potrivit căruia americanii ar fi "vinovați" de crearea protocoalelor dintre servicii și DNA care ar fi dus la "arestări selective" în România ultimilor ani.

Citește și: Veste importantă pentru mii de români: Fiscul le dă banii înapoi-Cine sunt cei vizați

Cozmin Gușă este de părere că această discuție este una "care ne face de râs" și că partenerii americani se uită mirați și întreabă "What?! Noi am făcut arestări în România?". Adevărul este altul: politicienii români "pentru că au făcut prostii, încearcă să găsească un vinovat", spune analistul politic. "Niciunul dintre cei care teoretizează aceste lucruri nu duce demonstrația până la capăt. Nu am auzit pe nimeni să spună: În 1989 s-a încheiat o etapă a Războiului Rece, iar România și alte state comuniste au ieșit învinse și a fost necesar, ca după orice război pierdut, să se plăteasca pagube colaterale. România a avut statut de țară învinsă. Nimeni nu vine cu o asemenea teorie. Derapajele României de la un parcurs de succes - pentru că toți suntem de acord că am involuat, că valorile nu se mai văd și că trăim într-o dictatură a sfertodocților - au venit într-un fel firesc. Nu ne-a impus nimeni asta, eram total nepregătiți, pe de-o parte cetățenii, pe de alta parte, liderii", a explicat Cozmin Gușă.

Citește și: O vedetă va părăsi pupitrul Știrilor PRO TV! Vestea pe care a primit-o AZI

Potrivit consultantului politic, orice "teorie cu Înalta Poartă" presupune faptul ca cei care domină la un moment să aibă pe cine domina. Or, în România nu e prea mare succesul, la orice comparație cu țări ca Polonia se vede că, în afara de interesul a 20 de milioane de consumatori, cărora să le dai mâncare mediocră spre proastă, la prețuri mediocre spre mari, nu e niciun alt interes. "Asta e o discuție care ne face mai mult de râs.Nu conferă nicio soluție. Orice fel de partener strategic, mai ales daca ar fi SUA, ar porni de la libertatea individului, de la libertatea presei, așa s-ar putea impune, nu cu privatizări frauduloase semnate de români, nu cu distrugerea industriei sau cu apariția de supermarket-uri în loc de combinate industriale", arată Gușă.

Politicienii români sunt cei care au dus la distrugerea țării, iar unii s-au erijat, probabil, în reprezentanții americanilor atunci când au acaparat statul. "Este integral opera noastră. Cei din Guvern au inițiat, parlamentarii au votat și, la rândul lor, au fost mereu votați de către cetățenii care sunt acum supărați. Dar nu cred că în mintea lor există ideea că SUA ar fi de vină și ar fi sugerat arestări. Că niște oameni din România s-ar fi folosit de SUA ca să impună arestări selective, asta e alta mâncare de pește și se poate ancheta", a explicat analistul politic.

Citește și: EXCLUSIV! Cu tunurile (ILEGALE?) pe medici! Protocol SECRET al DNA de colaborare cu Ministerul Sănătății

Potrivit acestuia, unii au zis „noi suntem statul si partenerul strategic", dar nu am avut niciun președinte care să își asume o strategie de succes a americanilor, niciun prim-ministru care să o implementeze. "Nu au logică acțiunile lor decât dacă le dau o explicație care nu poate fi verificată. Dar ce bine ar fi dacă SUA ar fi cu adevărat interesate de România, daca ar fi vreo 7-8 fonduri de investiții care să stea la coadă la noi. Ar trebui să ne bucurăm dacă unii capitaliști de forță din America, care s-au săturat de Trump, ar veni la noi să investească. De exemplu, să facă Elon Musk aici o sucursală Tesla, sau cei de la Amazon cu care Trump chiar s-a certat recent", arată Cozmin Gușă.

Cei care au pus la cale privatizările frauduloase și care și-au bătut joc de industria românească încearcă acum să găseasca un vinovat. Potrivit lui Gușă, ei merg pe ideea că poporul ar trebui să tragă pe cineva la răspundere, dar românii nu îi penalizează nici măcar pe cei care le devalizează bugetele locale. "Nimeni nu a dorit să îi învețe pe români să atragă fonduri europene; nu ar fi trebuit să intrăm în UE fără să fi avut 5000 de instructori care să ne învețe cum să atragem bani pentru afaceri familiale sau pentru comunități, cum fac Polonia sau Ungaria", a explicat analistul politic.

Citește și: Fostul lider PSD se implică într-un nou proiect: Ce pune la cale Adrian Năstase

În România, nesimțirea nu e penalizată, iar etichetele pe care le pun unii în dezbateri prostesc și nu sunt penalizate, arată Cozmin Gușă: "Să spui asemenea aberații e o adevărată nesimțire. Se uită americanii și spun „What?, noi suntem de vină că au fost arestați oamenii?" "Asta ne mai trebuia, după tot ce am distrus în România, să mai apucăm să gasim un vinovat, exact partenerul strategic SUA, de la care ar trebui să primim ajutor. Că or fi fost unii ambasadori care au venit mai săraci și au plecat mai bogați, e tot vina României. M-aș bucura ca orice ambasador care vine în România să plece mai bogat, dar să vină cu câteva sute de milioane de dolari ca investiție din țara lui, dar la noi au plecat mai bogați și fară să beneficiem de nimic", a mai spus consultantul politic.

Cozmin Gușă a indicat o diferență majoră de mentalitate și civilizație democratică dintre SUA și România: americanii au o mare grijă față de presă, chiar dacă Trump este criticat de 90% din mass-media, el încurajează un mentalul colectiv sănătos. "Americanii se ceartă mult între ei, Trump nu-i unește, dar au mare grijă de presă, ca televiziunile, presa scrisă, radioul să o ducă bine, să dezbată vrute sau nevrute, pro sau contra. 90% din mass-media îl critică pe Trump. El nu îndrăznește să ridice un deget, dimpotrivă face totul ca să o încurajeze. Mentalul colectiv sănătos este un lucru la ordinea zilei", a menționat Gușă.

Citește și: Cum arată noile monede lansate de BNR: Au intrat de la începutul săptămânii în circulație

România are ce vinde în relația cu americani, consideră Gușă, dat fiind că noul război rece a evoluat, iar poziția geostrategică a României, cu ieșirea la Marea Neagră, e tot mai importantă, însă nimeni de la București nu pune aceste avantaje pe masă. "Majoritatea celor de la guvernare nu sunt conformi cu aptitudinile și obiceiurile de acolo. Dragnea are naivitatea să creadă că dacă le dă contracte americanilor pe zona de apărare, prin interpuși, rezolvă ceva. Este naivitatea unui om din Teleorman care nu cunoaște politică și e încăpățânat", a punctat analistul politic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.