Avertisment îngrijorător al lui Barack Obama: Are legătură cu terorismul

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 01-04-2016

Actualizat: 01-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: abcnews.com

Preşedintele american Barack Obama a avertizat vineri că 'ameninţarea' unui act de 'terorism nuclear' care ar putea fi comis de jihadişti continuă să planeze asupra comunităţii internaţionale, în pofida eforturilor globale de contracarare a acestei ameninţări, relatează AFP. 'Am redus semnificativ riscul. Însă, ameninţarea terorismului nuclear persistă şi continuă să evolueze', a declarat Barack Obama, în deschiderea sesiunii plenare a Summitului securităţii nucleare, desfăşurat la Washington. 'Din fericire, datorită eforturilor noastre coordonate, niciun grup terorist nu a reuşit până în prezent să obţină o armă nucleară sau o bombă 'murdară' realizată din materiale radioactive', a declarat preşedintele american.

El a reamintit însă că gruparea islamistă 'Al-Qaida a încercat multă vreme (să obţină) materiale nucleare' şi că 'indivizii implicaţi în atentatele de la Paris şi Bruxelles au filmat un responsabil al unei infrastructuri nucleare'. Preşedintele american a făcut referire la informaţiile apărute în presa belgiană şi internaţională săptămâna trecută după atacurile de la Bruxelles revendicate de Stat Islamic (SI). Presa a afirmat că celula islamistă din capitala Belgiei responsabilă pentru atacurile din 22 martie a planificat să fabrice o 'bombă murdară' radioactivă, în urma supravegherii video a unui 'expert nuclear' belgian de către doi atentatori sinucigaşi, fraţii Bakraoui, anunţă Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri