Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zegrean atenționează: se complică serios lucrurile pe scena politică după decizia CCR pe OUG 114

ziaruldeiasi.ro
augustin zegrean

Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, consideră că lucrurile sunt încurcate după ce CCR a decis că angajarea răspunderii Guvernului pentru modificarea OUG 114 este neconstituțională, în condițiile în care a fost adoptată o altă OUG cu același conținut ca proiectul de lege, potrivit Mediafax.

Zegrean a spus că încurcătura rezultă din faptul că legea de modificare a OUG 114 nu mai intră în vigoare, dar rămâne ordonanța, iar până când aceasta nu va fi respinsă de Parlament sau declarată neconstituțională de Curte, se aplică.

„E greu de spus dacă a fost o decizie a CCR luată numai pe procedură, dar bănuiesc că are legătură cu faptul că a fost adoptată prin angajarea răspunderii. Legea nici nu a intrat în vigoare și nu a fost promulgată pentru că a fost sesizată la CCR. Legea aceasta nu va mai produce efecte niciodată, se întoarce la Parlament, care e obligat să o pună de acord cu decizia CCR. Dar problema este încurcată de faptul că Guvernul, când a văzut că legea este atacată la Curte, a adoptat OUG nr. 1/2020 cu același conținut, iar lucrurile se încurcă, că legea nu mai intră în vigoare, dar rămâne ordonanța, iar până când aceasta nu va fi respinsă de Parlament sau declarată neconstituțională de Curte, ea se aplică”, a spus Zegrean.

Acesta a subliniat că Senatul a adoptat o lege de respingere a OUG nr. 1/2020, urmând ca și Camera Deputaților să se pronunțe și că rămâne de văzut ce se va întâmpla în condițiile în care la camera inferioară este o altă majoritate.

„Lucrurile trebuie rezolvate, pentru că nu poți rămâne cu o OUG care conține dispoziții despre care CCR ar fi spus că sunt neconstituționale. Fie că Parlamentul va respinge prin lege OUG nr. 1/2020, fie că Avocatul Poporului va sesiza CCR cu privire la această ordonanță”, a afirmat fostul președinte al CCR.

CCR a admis, miercuri, sesizarea formulată de PSD privind angajarea răspunderii de către Guvern pe proiectul de lege care modifică ordonanța de urgență nr. 114/2018. Astfel, actul normativ care schimbă prevederile OUG 114 e neconstituțional.

PSD a sesizat CCR în legătură cu modificarea OUG 114 pe care și-a asumat Guvernul răspunderea. Textul face referire atât la forma proiectului, respectiv faptul că există deja un proiect în Parlament cu același obiect, cât și la fond - interzicerea cumulului pensiei cu salariul.

Printre modificările OUG 114/2018 se numără și prorogarea, cu un an de zile, a termenului de intrare în vigoare a pensiilor speciale pentru primari. De asemenea, o altă prevedere o reprezintă înghețarea punctului de amendă la nivelul de 145 de lei și eliminarea taxei pe active bancare.

Măsurile din proiectul de lege pe care Guvernul și-a asumat răspunderea au fost preluate și adoptate printr-o ordonanță de urgență care modifică OUG 114, care a fost respinsă luni de Senat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.