La ultima recepție din calitatea de președinte al României, Traian Băsescu a rostit un discurs care l-a emoționat vizibil. Băsescu i-a avertizat pe cei care îi vor urma la Cotroceni, dar și pe cei care conduc România: dacă nu vor înețelege ce vor românii, vor fi spulberați.
”Ce probă mai importantă a forţei şi vitalităţii poporului român putem avea, decât acel 1 decembrie care ne vorbeşte despre unirea de neam, ca voinţă, ca fundament al spiritualității românești. Generaţia actuală şi generaţiile viitoare nu au decât de învăţat de la aceste momente istorice, cu atât mai mult cu cât de atunci au traversat alt eveniment crucial pentru naţia română: 22 decembrie 1989, acum un sfert de veac, un regim comunist care părea etern, la fel ca şi conducătorul său de atunci, s-a prăbuşit în faţa dorinței de libertate a poporului român. Și aș face o paranteză. Și pe 16 noiembrie românii au avut voința mai puternică decât politicienii.
În fine, iar şi iar, nu obosesc să spun nici cu această ocazie că nu putem să trecem prin furtuna schimbărilor lumii contemporane dacă nu redescoperim o valoare ce asigură dorinţa de libertate, demnitatea, mândria, coeziunea și solidaritatea poporului român: această valoare se numeşte patriotism. Iar dacă privim la ziua de azi și o comparăm cu evenimentele din istoria noastră, elitele politice trebuie să înțeleagă un lucru esențial: niciodată nu vor exista în fruntea națiunii române dacă nu vor fi tot timpul măcar cu un pas înaintea evoluției poporului. român Astăzi politicienii trebuie să înțeleagă că românii vor în primul rând stat de drept, o justiție în fața căreia toți să fie egali, vor sănătate, asigurată tuturor, vor educație, vor autostrăzi. Politicienii care nu vor înțelege acest lucru în câțiva ani vor fi spulberați de același popor român.”, a spus Băsescu la Cotroceni.
Comentează