Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri, după o întâlnire cu şeful Serviciului de Informaţii Externe al Ucrainei, Oleg Ivaşcenko, că spionajul ucrainean a identificat o sporire a cooperării dintre Rusia şi China în "sectorul militar-industrial" şi în alte domenii, relatează agenţia EFE, conform agerpres.ro.
Zelenski a mai spus că i-a cerut lui Ivaşcenko să acorde prioritate monitorizării colaborării dintre Moscova şi Beijing pentru a proteja interesele Ucrainei, dar şi pe cele ale Europei şi Statelor Unite.
"Securitatea globală nu trebuie să se vadă subminată pentru că Rusia îşi menţine apetitul de agresor", a adăugat preşedintele ucrainean, conform căruia alianţa Moscovei cu Beijingul menită să susţină războiul dus de Rusia în Ucraina are ca efect o creştere a dependenţei Rusiei faţă de "investiţiile, tehnologiile şi priorităţile politice ale Chinei".
Zelenski a susţinut astfel că ar fi preocupat şi de ceea ce el a descris drept o pierdere a suveranităţii Rusiei în beneficiul Chinei în unele dintre regiunile ruse bogate în resurse.
Preşedintele ucrainean a făcut aceste declaraţii după ce preşedintele american Donald Trump i-a reproşat din nou lipsa de flexibilitate în negocierile menite să încheie războiul ruso-ucrainean şi i-a cerut să accepte planul de pace propus de Washington.
Zelenski a invocat şi în alte dăţi pericolul pe care alianţa ruso-chineză l-ar reprezenta pentru SUA, încercând astfel să-l atragă de partea sa pe Trump când acesta susţinuse poziţii favorabile Rusiei în detrimentul Ucrainei.
După revenirea la Casa Albă în ianuarie, Trump a anunţat că şi-a stabilit printre priorităţile de politică externă lăsarea Chinei în urmă în competiţia dintre superputeri.
Anterior, în timpul fostei administraţii americane a preşedintelui democrat Joe Biden, NATO a acuzat China că a devenit o susţinătoare decisivă a industriei militare ruse prin furnizarea către aceasta a unor produse cu dublă întrebuinţare, civilă şi militară, în special produse de micro-electronică, maşini-unelte şi optică.
































Comentează