Autorităţile din Myanmar au anunţat miercuri localizarea în Marea Andaman a unor resturi dintr-un avion militar dispărut mai devreme de pe radare şi care avea peste o sută de persoane la bord, transmite AFP.
Contactul cu aeronava a fost pierdut în jurul orei locale 13:35 (07:05 GMT), în timp ce aceasta survola regiunea Dawei, din sud-estul statului Myanmar, scrie agerpres.ro.
Citește și: A folosit ȘASE surori drept SCLAVE SEXUALE: Fetele i-au fost date chiar de către PĂRINȚII lor
Potrivit unei surse militare locale, la bordul avionului de tipul Y-8 (produs în China) se aflau 120 de persoane, dintre care 106 soldaţi şi membri de familie ai acestora şi 14 membri ai echipajului.
Dar o sursă aeroportuară a precizat pentru agenţia France Presse că la bord se aflau 116 persoane, dintre care 105 pasageri şi 11 membri ai echipajului, iar majoritatea pasagerilor sunt familii ale militarilor, astfel de zboruri fiind organizate de două ori pe lună pentru familiile militarilor.
Citește și: TOPLESS Alexandra Stan și-a arătat SÂNII pe plajă / FOTO HOT
Avionul decolase de pe aeroportul oraşului Myeik, în sudul ţării, şi avea ca destinaţie capitala Rangoon.
Comentează