Un avion Airbus A319 care îl transporta pe preşedintele german Frank-Walter Steinmeier de la Berlin în Estonia a fost oprit de o escadrilă în spaţiul aerian al ţării baltice, ilustrând modul în care forţele aeriene aliate supraveghează spaţiul aerian baltic, potrivit dpa.
Un avion Eurofighter a ocupat poziţie în dreapta Airbusului şi l-a escortat până la aterizare miercuri.
Nu a existat niciun motiv de îngrijorare, întreaga operaţiune constituind un exerciţiu de antrenament.
Forţele aeriene aliate, care operează în comun, trebuie să efectueze antrenamente de alertă de două ori pe zi, astfel încât au făcut un exerciţiu cu avionul lui Steinmeier, pretinzând că acesta ar fi intrat într-un spaţiu aerian neautorizat.
Steinmeier a aflat ulterior despre prezenţa avioanelor germane în cadrul patrulei de supraveghere şi protejare a spaţiului aerian deasupra Mării Baltice.
El a fost informat despre situaţie şi i s-a explicat cum funcţionează rotaţia germano-britanică în caz de alertă.
În cursul vizitei în Estonia, preşedintele Steinmeier are planificată o întâlnire cu soldaţi germani şi britanici, potrivit dpa.
Avionul preşedintelui Germaniei, escortat de un Eurofighter, până în momentul aterizării în Estonia
Explorează subiectul
Articole Similare

16
Cercetătorii americani fac un anunț major: o nouă lume s-ar putea ascunde chiar în curtea noastră cosmică
16

137
Donald Trump aruncă bomba: Cuba, următoarea țintă a Statelor Unite
137

32
Tot mai multe state anunță repatrierea personalului neesențial de la misiunile diplomatice și consulare din Israel
32

407
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ucrainene au publicat imagini cu trupe ruse folosind muniții cu fosfor alb într-un atac asupra orașului Kostiantînivka
407

318
Țara cu peste 820 de limbi vorbite: Lucruri mai puțin știute despre țările lumii
318

710
Arhitectura globală de securitate, în pericol? Rusia contestă Consiliul pentru Pace al lui Trump - ce se întâmplă cu rolul ONU
710

7.942
VIDEO Trump face un nou anunț șocant: vrea să preia o altă țară / „Este o naţiune cu probleme serioase şi doresc ajutorul nostru. Rubio se ocupă de asta”
7.942

4.049
VIDEO Atacă Statele Unite în Iran? Ultimul anunț făcut de Trump
4.049

1.993
VIDEO Compania care a împărțit cea mai mare parte din profitul anual ca bonusuri pentru angajați. Regula a fost: „Luați cât puteți căra în brațe”
1.993

1.399
Românul care i-a scos din sărite pe britanici. Bărbatul refuză să demoleze un garaj construi ilegal: 'Este oribil'
1.399

114
Familia raportoarei ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate a dat în judecată guvernul Trump
114

3.489
Macron face scandal în Europa și iese la atac! Avertisment pentru Comisia Europeană: „Vom fi intransigenţi!”
3.489

4.747
Tensiunea crește: MAE îi repatriază pe angajații ambasadei României din Israel
4.747

















Comentează