DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Aviz favorabil al comisiilor de specialitate reunite pentru bugetul Ministerului Mediului pentru 2018

Grațiela Gavrilescu

Ministerul Mediului a primit, marţi, aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Parlament, pentru propunerea bugetară pe anul 2018. Bugetul ministerului de resort a primit 16 voturi pentru, patru împotrivă şi o abţinere, conform Agerpres.

De asemenea, la bugetul Ministerului Mediului au fost depuse 11 amendamente, însă niciunul nu a fost avizat favorabil. "Din momentul în care am preluat acest minister, mi-am luat angajamentul, ca român în primul rând, şi nu ca deputat şi ca ministru al Mediului, ca România să nu mai fie iarăşi bila neagră pe harta Europei. Vreau să vă anunţ cu această ocazie că, dintre cele 68 de proceduri de infringement (pe depozitele municipale şi industriale de deşeuri n.r.) pentru care România este trimisă şi la Curtea Europeană de Justiţie, la ora actuală mai avem decât 37 de rezolvat. Deci, eforturile noastre cumulate, inclusiv ale dumneavoastră, prin toate deplasările făcute în teritoriu, inclusiv ale primarilor care aveau în administraţie astfel de depozite, fie municipale, fie în proprietatea unor societăţi, au fost încununate. Cei care nu şi-au făcut treaba la timp or să plătească. Din păcate, cred că sunt două judeţe care au probleme, în afară de Cluj, unde situaţia este cea mai gravă. Avem la Braşov şapte infringementuri la adresa României pentru că nu se doreşte comunicare şi colaborare. Lucrul acesta nu mai poate continua. Pentru situaţia de la Braşov, probabil că vor plăti braşovenii", a spus Gavrilescu.

Conform proiectului de buget, propunerea bugetară pentru Ministerului Mediului în anul 2018 se ridică la valoarea de 444,907 milioane de lei (credite de angajament, respectiv credite bugetare), în scădere cu 5,35% faţă de execuţia preliminată din 2017, care s-a situat la valoarea de 470,061 milioane de lei.

Cheltuielile curente vor fi de 377,907 milioane lei, mai mici cu 6,91% în comparaţie cu anul anterior, în timp ce pentru bunuri şi servicii ar urma să fie alocaţi 107,500 milioane de lei, cu 5,61% sub valoarea din 2017. De asemenea, proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) aferente cadrului financiar 2014 - 2020 au prevăzută suma de 42,548 milioane lei, în creştere cu 179,04% faţă de alocarea din anul anterior.

Sursele de finanţare şi ponderea fiecărei surse în totalul finanţării sunt structurate astfel: 92,80% din bugetul de stat şi 7,20% din venituri proprii. Comisiile de specialitate din Parlament au început, marţi, dezbaterile pe proiectul de buget aferent anului 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.