Avocații părților civile au cerut la unison condamnarea celor doi pompieri, Antonina Radu și George Matei, și au reamintit pe scurt pretențiile părților civile și vătămate pe care le reprezintă.
Astfel unul dintre aceștia a cerut „o pedeapsă exemplară” care să îi facă pe viitor pe alți angajați ai ISU să se gândească de două ori cum își exercită atribuțiile de serviciu.
„Aveți o soluție foarte greu de stabilit în față. Cu toate acestea ea trebuie să se concretizeze într-o condamnare exemplară care să arate că așa în Romania nu se mai poate. O țară întreagă așteaptă această decizie”, a spus apăsat apărătorul părților civile.
Un alt avocat a vorbit despre dificultatea magistratului de a cuantifica monetar durerea sutelor de victime și urmași ai celor decedați în incendiu.
„Este dificil să cuantificați ceea ce îmi dă de înțeles că trebuie să fiți un bun cunoscător al sufletului uman și ar reacțiilor acestuia”, a explicat apărătorul judecătorului Mihai Bălănescu.
Comentează