Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avocat implicat în cazul 'Black Cube - Kovesi' rupe tăcerea

spionaj

Alexandru Morărescu, avocatul lui David Geclowicz, unul dintre israelienii acuzați că au spionat-o pe Laura Codruţa Kovesi, a declarat pentru Q Magazine că arestarea clientului său nu ar fi fost făcută legal.

Întrebat dacă din punctul său de vedere reținerea lui David Geclowicz s-a făcut legal, avocatul a spus: "Nu. Trebuie să știți ca reținerea, ca măsură preventivă, a fost dispusă după ce, cu privire la DAVID, se luase deja măsura controlului judiciar. Este adevărat că au existat abordări diferite cu privire la încadrări şi măsuri ale organelor de urmărire penala (Parchetul General în primă fază şi DIICOT ulterior)"

"În acest moment, probele administrate nu au calitatea necesară pentru a duce la condamnare, dar pot naște, într-o măsură rezonabilă, suspiciuni de vinovăție", a mai spus el.

"Pregătim împreună o declarație completă, ce va fi administrată în cursul urmăririi penale, după ce vom studia, cu atenție, întreg dosarul cauzei. Totodată, urmează să fie clarificată împrejurarea existenţei sau nu, în dosar, a unor documente clasificate la care, în lipsa unor autorizări speciale, apărarea sau judecătorul de drepturi şi libertăţi nu are acces", a adăugat avocatul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.