Avocat stagiar din Baroul Bucureşti,acuzat de complicitate la trafic de influenţă,trimis în judecată

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 05-07-2017

Actualizat: 05-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Virgil-Bogdan Boglea, avocat stagiar în Baroul Bucureşti, după ce acesta a ajutat o persoană să pretindă bani de la un om de afaceri pentru a interveni pentru urgentarea eliberării unei autorizaţii. Avocatul este acuzat de complicitate la trafic de influenţă şi la cumpărare de influenţă. În dosar a fost deferit justiţiei şi Nicolae Roşca, pentru trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri Agerpres, avocatul Boglea, în noiembrie 2016, a acordat ajutor lui Nicolae Roşca să pretindă de la un om de afaceri suma de 10.000 euro. "Banii respectivi au fost solicitaţi în schimbul influenţei pe care inculpatul Roşca a lăsat să se creadă că o are asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti şi a promisiunii că îi va determina pe aceştia să urgenteze eliberarea unei autorizaţii de demolare a unor construcţii", susţin procurorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri